Grecia n-a mişcat în faţa sud-coreenilor
Dacă meciurile primei etape din Grupa A de la Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud s-au încheiat cu remize, primele partide din Grupa B, disputate sâmbătă, au avut câştigători. Coreea de Sud a obţinut trei puncte importante în lupta pentru calificare, depăşind Grecia, iar Argentina, chiar dacă s-a impus la limită, şi-a confirmat statutul de favorită în faţa Nigeriei.
Chiar dacă antrenorul Rehhagel (cel mai vârstnic selecţionere de la Cupa Mondială) a folosit un trident ofensiv, format din Gekas, Charisteas şi Samaras, grecii au pus puţine probleme defensivei asiatice. În schimb, rapizii sud-coreeni au deschis scorul încă din minutul 7, Lee Jung Soo trimiţând balonul în plasă, după o lovitură liberă din lateral stânga (1-0). "Raidurile" devastatoare ale asiaticilor au pus mari probleme defensivei elene, dar, în minutul 28, Tsorvas a salvat miraculos în faţa lui Park Chu Young, excelent lansat de vedeta Park Ji Sung. Jucătorul lui Manchester United avea să majoreze avantajul Coreei de Sud, în minutul 52, el finalizând un nou contraatac rapid (2-0).
Stelistul Pantelis Kapetanos a debutat la Cupa Mondială în minutul 61, intrând în locul "veteranului" Charisteas, el având şi o ocazie bună de gol (72).
Prin succesul obţinut, asiaticii au luat o serioasă opţiune pentru calificarea în "8-imile" de finală. În schimb, grecii sunt în continuare în căutarea primului lor punct la Cupa Mondială.
Meciul a demarat în trombă, fiecare echipă trecând pe lângă deschiderea scorului. Au ratat Higuain şi Messi, respectiv Obasi, după care "pumele" au deschis scorul, în minutul 6: Veron a executat un corner de pe dreapta şi, venit în careul advers, fundaşul Heinze a trimis cu capul în vinclu, de la 11 m (1-0). În continuare, portarul nigerian Enyeama a fost cel mai ocupat om, evidenţiindu-se la şuturile lui Messi (18 şi 37) şi Higuain (21), dar şi Obasi a mai avut o ocazie de gol. În minutul 61, Messi l-a lansat excelent Higuain, dar golgeter lui Real Madrid a fost excelent blocat de acelaşi Enyeama.
Taiwo a avut cea mai mare ocazie a ''Vulturilor'', şutul său trecând foarte aproape de poarta argentiniană. Primul şut pe poartă al nigerienilor a venit abia în minutul 78, din partea lui Martins, dar Romero a respins. Finalul a fost pe contre. Messi l-a "ţintit" pe Enyeama (81), după care Uche a ratat egalarea (82). Finalul a consemnat o victorie meritată a sud-americanilor, după un meci foarte spectaculos.
Coreea de Sud - Grecia 2-0 (1-0)
Marcatori: Lee Jung Soo 7, Park Ji Sung 52.
Coreea de Sud: Jung Sung Ryong - Cha Du Ri, Cho Yong Hyung, Lee Jung Soo, Lee Young Pyo - Lee Chung Yong (90+1 Kim Jae Sung), Ki Sung Yong (74 Kim Nam Il), Kim Jung Woo, Park Ji Sung - Park Chu Young (87 Lee Seung Yeoul), Yeom Ki Hun. Antrenor: Huh Jung Moo.
Grecia: Tzorvas - Seitaridis, Vyntra, Papadopoulos, Torosidis - Tziolis, Katsouranis, Karagounis (46 Patsatzoglou) - Gekas, Charisteas (61 Kapetanos), Samaras (59 Salpingidis). Antrenor: Otto Rehhagel.
Cartonaş galben: Torosidis (Grecia).
Arbitru de centru: Michael Hester (Noua Zeelandă).
Stadion: "Nelson Mandela" - Port Elizabeth; spectatori: 40.000.
Argentina - Nigeria 1-0 (1-0)
Marcator: Heinze 6
Argentina: Romero - Demichelis, Walter Samuel, Heinze - Gutierrez, Veron (75 Maxi Rodriguez), Mascherano, Di Maria (85 Burdisso) - Messi - Tevez, Higuain (79 Diego Milito). Antrenor: Diego Maradona.
Nigeria: Enyeama - Odiah, Yobo, Shittu, Taiwo (75 Uche) - Kaita, Etuhu, Haruna - Obasi (60 Odemwingie), Aiyegbeni, Obinna (52 Martins). Antrenor: Lars Lagerback.
Cartonaşe galbene: Gutierrez / Haruna.
Arbitru de centru: Wolfgang Stark (Germania).
Stadion: "Ellis Park" - Johannesburg; spectatori: 55.686.
Clasament Grupa B:
1. Coreea de Sud 1 1 0 0 2-0 3
2. Argentina 1 1 0 0 1-0 3
..........................................................................................
3. Nigeria 1 0 0 1 0-1 0
4. Grecia 1 0 0 1 0-2 0
Etapa a II-a - joi, 17 iunie:
ora 14.30: Argentina - Coreea de Sud
ora 17.00: Grecia - Nigeria.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.