Gimnastică ritmică - Andrada Anton, cinci medalii la "Naţionale"
Desfăşurat recent la Bistriţa, Campionatul Naţional de junioare şi senioare la gimnastică ritmică a adus la start şi două sportive de la CSU Oradea, pregătite de antrenoarea Anca Sabău. Astfel, Ioana Rotar a concurat la categoria a II-a, iar Andrada Anton, la senioare. Dacă Ioana "n-a rupt gura târgului", Andrada şi-a dovedit încă o dată valoarea şi graţia, întorcându-se acasă cu cinci medalii.
Andrada Anton a concurat în prima zi la individual compus, terminând întrecerea pe locul III şi intrând în posesia medaliei de bronz. Evoluţiile bune i-au adus calificarea în finalele de la toate cele patru obiecte, unde a menţinut sus "ştacheta", îmbogăţindu-şi palmaresul cu alte patru medalii. Astfel, sportiva de la CSU Oradea a obţinut medaliile de argint şi titlul de vicecampioană naţională la cerc şi panglică, zestrea de medalii fiind completată cu medaliile de bronz de la coardă şi minge.
În urma rezultatului obţinut la individual compus, Andrada Anton s-a calificat şi la Cupa Romaniei, programată în Capitală, în perioada 9-10 noiembrie. Ioana Rotar a reuşit să se califice doar în finala la minge, clasându-se pe locul VIII.
La Bistriţa au concurat sportive legitimate la cluburi din Baia-Mare, Braşov, Arad, Reşiţa, Iaşi, Bucureşti, Constanţa, Piteşti, Oradea şi Bistriţa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.