Gala Sportului Bihorean şi-a desemnat laureaţii - Larisa Florian e din nou sportiva anului
2015 nu a fost un an cu rezultate grozave în sportul bihorean. Totuşi, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bihor i-a răsplătit pe cei mai merituoşi sportivi în cadrul deja tradiţionalei Gale a Sportului Bihorean. La fel ca în 2014, sportiva judeţului la disciplinele olimpice este judoka Larisa Florian, CSM Digi Oradea a fost declarată cea mai bună echipă, noutatea fiind plasarea lui Raul Tudorică pe prima poziţia la sporturile neolimpice.
Top dominat de judo la individual
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Municipiului "Florica Ungur" în prezenţa sportivilor, antrenorilor, conducătorilor de structuri sportive, asociaţii judeţene, servicii publice deconcentrate şi a unor reprezentanţi ai Universităţii Oradea, toţi premiaţi de instituţia condusă din această toamnă de Petruţ Drăgan. Din program nu au lipsit momentele artistice asigurate de dansatorii de la Feeling Dance, de grupul vocal Corinteii de la Liceul de Artă Oradea, condus de prof. Aurica Bonţu, care a interpretat câteva colinde bine receptate de public, şi de trupa Baneş Party Band.
Locul doi la Universiada de la Gwangiu şi poziţia a treia la două etape de Cupă Mondială la senioare plus un titlu de campioană naţională la tineret i-au adus Larisei Florian (CSM Oradea-Liberty, antrenori Fleisz Aurelian şi Alexandru Goncearenko) un nou titlu de cea mai bună sportivă din Bihor. Surpriza plăcută a fost ascensiunea tinerei spadasine Bianca Benea (CSM Oradea, antrenor Nicolae Ille) până pe poziţia secundă în topul judeţean. Rezultatele maximale ale Biancăi au fost locul 3 la Campionatul European de cadeţi şi la Balcaniadă în întrecerea senioarelor la care s-au adăugat titlurile de campioană balcanică cu echipa de senioare şi la junioare, individual, precum şi locurile 2 la Balcaniada de cadete, CN de tineret pe echipe, junioare şi cadete, la individual. Podiumul a fost completat de judoka Ioana Matei (CSM Oradea, antrenor Emil Morar), campioană balcanică la senioare individual şi cu echipa, campioană naţională la senioare şi clasată pe locul trei la CN de senioare pe echipe şi la Cupa Europeană de senioare la Belgrad.
La secţiunea laureaţi - individual, sporturi olimpice, s-au regăsit patru judoka, Vlad Luncan (LPS-CSŞ Oradea Liberty, antrenor), Kunszabo Luca (CSM Oradea), ambii pregătiţi de Fleisz Aurelian; Podelenczki Lorena (CSM Oradea, antrenori Fleisz Aurelian şi Emil Morar), Denis Mititelu (CSM Oradea, antrenor Emil Morar); o înotătoare, Ioana Buzlea (Crişul Oradea, antrenor Illes Zsolt) şi două reprezentante de la secţia de tir sportiv a CSU Oradea, Francesca Pop (antrenor, Vasile Leţ) şi Eliza Molnar (antrenoare, Adriana Floruţa).
Poloul e numărul 1 la echipe
La jocuri sportive, poloul a făcut legea. Firesc, prima poziţie a fost acontată de CSM Digi Oradea (pregătită sezonul trecut de Dorin Costrăş şi Ciprian Câmpianu), campioană naţională de nouă ori consecutiv, secondată de fetele de la Crişul Oradea, vicecampioane naţionale, antrenate atunci de Orban Zoltan şi acum de Liviu Garofeanu. Juniorii I de la Crişul (antrenori, Ciprian Câmpianu şi Eugen Băjenaru), vicecampioni în vara acestui an, şi juniorii II (antrenor, Ciprian Câmpianu), campioni naţionali, s-au situat pe locul trei în ierarhia DJST Bihor, iar echipa de volei masculin CSS LPS Bihorul Oradea (antrenor, Kovacs Zoltan), medaliată cu bronz la CN de juniori II, a ocupat locul cinci în acest top.
Raul Tudorică, cel mai bun la neolimpici
Campionul european la karate tradiţional în proba de kata individual şi pe echipe şi mondial cu echipa României, Raul Tudorică (UAMT Agora) a stopat hegemonia lui Iulian Surlă şi Fleisz Aurelian (CSM Oradea, antrenor Alexandru Chirilă), situaţi pe poziţia secundă după titlurile europene la nage no kata, open, şi locul 2 la CM de la Amsterdam. Podiumul la sporturi neolimpice individual a fost completat de Cătălin Topai (Tae-Kyon Oradea, antrenor Sas Alexandru), campion european şi mondial cu echipa de seniori a României la taekwondo-ITF, în proba de tehnici speciale.
În ierarhia laureaţilor sporturilor neolimpice figurează Andrei Luca (karate tradiţional, UAMT Agora, antrenor Raul Tudorică), Mădălina Pantea (sambo, Crişul Oradea, antrenoare Georgiana Pantea), Marius Ilaş (karate kyokushin, CSU Oradea, antrenor Haris Wallmen), Noaghi Evelyn, Sabin Ţaţu (taekwondo-ITF, West Team, antrenoare Tunyogi Hajnalka), George Suciu (karate kyokushin, CSC Sânmartin, antrenor Marius Ilaş) şi Patricia Poleac (karate, Crişul, antrenoare Mezei Tunde).
Laureaţii acestei gale au fost răsplătiţi cu trofee, plachete, diplome şi premii în bani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.