Gala atletismului bihorean, la ediţia 18 - "Suliţaşul" Andrei David, cel mai bun în 2015
Aflată la cea de-a 18-a ediţie, gala atletismului bihorean a adunat în cantina LPS Bihorul "crema" acestui sport. Alături de atleţi şi profesori, numeroşi părinţi au ţinut să asiste la premierea copiilor lor. După mai mulţi ani în care fetele au fost în prim-plan, în 2015 doar o prezenţă feminină şi-a făcut loc între primii 10 atleţi ai anului. Cel mai bun atlet bihorean în 2015 a fost desemnat Andrei David, vicecampion balcanic şi naţional de juniori la aruncarea suliţei.
Cel căruia i se datorează organizarea galei atletismului bihorean pentru al 18-lea an consecutiv este profesorul Virgil Preda. El este cel care a făcut oficiile de gazdă, iar în prezentarea sa a demonstrat că este o adevărată enciclopedie ambulantă. A încercat prin diferite pilde şi argumente să insufle tinerilor practicanţi ai atletismului prezenţi la ceremonie importanţa pe care sportul ar trebui să o aibă în viaţa fiecăruia. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi oameni din lumea sportului: Dan Matei, Lucian Stance, Robert Olah, Petruţ Drăgan, Iosif Korodi, Mariana Preda, Florina Cozac sau Nicuşor Vaşadi.
Doar o prezenţă feminină între primii 10
Andrei David, atletul bihorean al anului, a ţinut să-i mulţumească tatălui său (Liviu David), care, în acelaşi timp, îi este şi antrenor. Alături de cele două titluri de vicecampion, Andrei, component al lotului naţional al României, a participat în acest an la europenele de juniori. Al doilea în ierarhia pe 2015 a fost decatlonistul Costică Mureşan, despre care, în introducerea sa, Virgil Preda spunea că nu se întâmplă mereu ca cel mai talentat să fie şi cel mai bun. Mureşan este component al lotului naţional al României şi se află printre primii trei sportivi ai ţării la seniori. "Îmi place munca şi consider că am câte puţin din fiecare ramură sportivă la care concurez", avea să spună decatlonistul. Podiumul a fost încheiat de semifondistul Laviniu Chiş (antrenor Robert Olah), despre care Virgil Preda credea că 2015 va fi anul lui. "Este foarte greu să alergi de unul singur 20 de km şi din această cauză la mine a intervenit monotonia, cea care mi-a afectat rezultatele", avea să spună Chiş despre performanţele sale din 2015.
Ceilalţi sportivi care au completat top 10 au fost: 4. Cristian Tăut (800 m) - antrenor Florin Indrie, 5. Sergiu Perţe (săritura în înălţime) - antrenoare Mariana Preda, 6. Eduard Hercuţ (5000 m) - antrenor Florin Indrie, 7. Claudiu Haşegan (triplusalt), 8. Antonia Teuşdea (singura fată între primii 10), 9. David Pentie şi Cristian Meheş, 10. Antal Gergo.
Alte patru categorii de premiere
Şi pentru că în sport este nevoie şi de încurajare, Virgil Preda a creat alte patru categorii de premiere ţinând astfel să recompenseze şi să motiveze cât mai mulţi copii. Astfel, la categoria "speranţe" au fost recompesaţi Daria Miheş, Alesia Renglea, Miruna Haşegan, Daria Sfârlea, Sara Cadar, Nicolas Gligor, Mihnea Popovici, Ştefan Gavraş, Alexandru Gârz, Antal Mate şi Benyi Serena. La categoria "debut pe podium" au fost premiaţi Alexei Istvan, Fandly Mark, Andrei Vereş, Bogdan Ţenţ şi Alexandra Bărcui. "Perseverenţii", cei care încă nu au "explodat", dar o mai pot face, sunt: Cristina Lup, Robert Olah, Darius Zaha, Horaţiu Sabău, Szucs Cristian, Daniel Copil, Richard Urs, Denisa Coita, Anda Pogăceanu şi Carmen Popa. "Confirmările" din 2015 au fost: Denis Todea, Iljeş Daiana, Kiraly Balint, Adelina Munteanu, Luca Abrudan, Lois Balog şi Larisa Brândaş.
"Nu se poate face sport fără baze sportive"
"Din păcate, performanţele nu sunt la nivelul la care eram obişnuiţi, niciunul dintre primii 7 sportivi nefiind campion naţional. Este un schimb de generaţie şi, din păcate, nu există continuitate la nivel de seniori din cauza lipsurilor financiare. Drept exemplu, pentru Cornelia Deiac (numărul 1 în 2014) cerusem o indemnizaţie de 100 de euro care nu a fost aprobată. Mă bucur pentru Andrei David care a avut puterea să revină după o accidentare serioasă. Visul lui e să arunce 80 de metri şi sper să şi-l îndeplinească", avea să declare Virgil Preda la încheierea ceremoniei. Un mesaj către autorităţi a avut şi Constantin Pană. "Nu se poate face sport fără a avea baze sportive. Fără acestea, munca antrenorilor va fi în zadar", a spus secretarul Asociaţiei Judeţene de Atletism.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.