FRF mai păsuieşte FC Baia Mare
Jocul ar fi trebuit să aibă loc în prima rundă din retur, dar sub pretextul că are un junior (Bumba) convocat la lotul naţional "Under 16", FC Baia Mare a reuşit să obţină amânarea lui, având astfel încă un răgaz pentru a-şi rezolva problemele financiare.
Băimărenii nu au fost programaţi în ultima etapă din tur, la Petroşani, şi sâmbătă, în meciul cu Universitatea Cluj, şi conform regulamentului, ar fi urmat excluderea din competiţie, însă au contestat ultima neprogramare, susţinând că şi-au achitat datoriile către jucătorii Barboloviciu şi Iodi. Fie şi ambiguă, hotărârea FRF de ieri lasă să se întrevadă faptul că echipa băimăreană va fi menţinută în campionat, caz în care partidele cu UTA şi U Cluj vor fi reprogramate.
FC Baia Mare se află pe locul 14, în seria a II-a a ligii secunde, cu 17 puncte.
Până acum, CFR Timişoara a fost exclusă în tur, FC Drobeta Turnu Severin s-a retras înaintea începerii returului, iar şansele Jiului Petroşani de a continua întrecerea sunt aproape zero, în condiţiile în care până mâine trebuie să achite datorii de peste 100.000 de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.