O serie de echipe de la Centrul de Copii și Juniori al clubului FC Bihor au participat recent la un turneu la Zalău, dotat cu Cupa Viitorul, care a reunit formații cu jucători născuți între anii 2000 - 2006. Grupele 2002, 2004 şi 2005 au încheiat competiţia pe podium.

Grupa 2004, antrenată de Marius Suciu, a reuşit să câştige turneul la această categorie de vârstă, care a reunit 11 echipe. În grupă, FC Bihor a dispus, cu 2-1, de echipa Academiei Hagi, cu 7-0, de Sportul Șimleu, 6-1, de Atletic Zalãu, și cu 3-2 în disputa cu CFR Cluj, dar a și cedat, cu 2-4, în confruntarea cu Luceafãrul Cluj. În semifinale, orădenii au învins Primavera Satu Mare, cu 3-1, iar în finală s-au revanșat în fața celor de la Luceafărul Cluj, pe care i-au întrecut clar, cu 3-0. Din echipa câştigătoare au făcut parte Dominic Bot, desemnat cel mai bun portar al turneului, Geremi Demeter, Andreas Știube, Kovacs Mark, Antonio Hadade, Aris Morar, Horea Lazăr, Andrei Zodi, David Pop, Bogdan Sala, Mădălin Bursașiu, Patrik Gante, George Mada și Lucian Mănoiu. Antrenorul Marius Suciu a participat la acest turneu și cu echipa de 2000, cu care ocupat locul V din 10 formații participante. Bine s-a prezentat şi grupa 2005. Jucătorii pregătiți de Lucian Ciocan s-au situat pe locul 2, după ce au început cu un eşec, 3-7, jocul cu Luceafãrul Cluj. Au urmat apoi cinci victorii consecutive, 6-1, cu Atletic Zalãu, 13-0, cu Viitorul Zalău II, 5-2 cu Viitorul Zalãu I, 7-2, cu echipa din Câmpulung Moldovenesc, și 9-2, în fața formației din Șimleul Silvaniei.  Principalul marcator al echipei orădene la acest turneu a fost Răzvan Sotiuț, autor a 11 goluri, dar remarcatul turneului a fost şi Mario Balint. Un loc pe podium, III, a ocupat și grupa 2002, antrenatã de Lucian Ulici. Clubul orădean a aliniat două echipe, FC Bihor 2002 A și FC Bihor 2002 B. Făcând parte din grupa B, FC Bihor B s-a impus cu 5-1 în fața celor de la Atletic Giurgiu, cu 1-0, în disputa cu CSM Rm. Vâlcea, cu 2-0, în confruntarea cu Viitorul Focșani și cu 4-0 în duelul cu Sportul Șimleu, pierzând doar în meciul cu FC Mara Baia Mare, cu scorul de 0-1. În semifinale, FC Bihor B a cedat cu 0-3, după prelungiri, jocul cu Viitorul Zalău. În partida pentru locurile 3-4, orădenii au întâlnit din nou FC Mara Baia Mare, pe care de această dată au învins-o la loviturile de la 11 metri, după ce la finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, 0-0. FC Bihor A s-a situat pe locul VI. În fine, echipa de 2003 a clubului FC Bihor, antrenată de Sorin Pop, a participat tot la categoria de 2002, fiind singura formație înscrisă în competiție cu jucători născuți în anii 2003 și 2004, dar care a reușit totuși o victorie, scor 6-5 cu Viitorul Focșani, și un rezultat de egalitate, 0-0, cu Primavera Satu Mare.