Desfăşurate recent la Satu Mare, finalele Campionatului Naţional de judo pentru juniori III (U16) şi copii I (U14) au prilejuit tinerilor sportivi orădeni cucerirea unui număr de 8 medalii.

Peste 700 de sportivi au luat startul în cadrul acestor întreceri la care LPS CSŞ Bihorul Oradea a avut 27 de reprezentanţi care au reuşit calificarea în această fază a competiţiei după etapa de Euroregiune care s-a desfăşurat pe 16 februarie, la Cluj-Napoca. „Sportivii noştri au avut o evoluţie foarte bună, reuşind să cucerească 7 medalii şi să se claseze de 4 ori pe locul al 5-lea”, a declarat profesorul Emil Morar, de la LPS Bihorul. Reprezentând clubul Crişul Oradea, unde este antrenată de către Olimpia Ianc, Iasmina Gyoker a reuşit să câştige titlul naţional la categoria 63 kg, U14, după ce şi-a învins toate adversarele prin ippon.

Performanţele de la juniori III (U16), copii născuţi 2004-2005, au arătat astfel:

Locul I: Carina Jurcă (+70 kg, profesor Olimpia Ianc) şi Raul Bodea (66 kg, prof. Alexandru Goncearenco)

Locul al II-lea: Arian Fălăuş (81 kg, prof. Emil Morar) şi Raul Dobocan (73 kg, prof. A. Goncearenco)

Locul al III-lea: Şarolta Lungu (70 kg, prof. Olimpia Ianc) şi David Popa (38 kg, prof. Emil Morar)

Locul al V-lea, după ce au pierdut duelurile pentru medaliile de bronz, au fost: Gesica Fodor (52 kg, prof. Olimpia Ianc), Timea Vlad (70 kg, prof. A. Goncearenco) şi Darius Ţîrlea (46 kg, prof. Emil Morar)

La copii I (U14), născuţi 2006-2007, trei tineri judoka au performat:

Locul I: Iasmina Gyoker (63 kg, antrenor Olimpia Ianc)

Locul al III-lea: Bianca Popa (44 kg, prof. Olimpia Ianc)

Locul al V-lea: Casian Fort (73 kg, prof. Emil Morar)