Orădenii au dezamăgit "Roş -albaştrii" şi-au continuat seria jocurilor de verificare, întâlnind ieri dimineaţă, nou promovata în Divizia "B", Tricotaje Ineu, echipă pregătită de bihoreanul Sorin Cigan. Dacă în precedentele două "amicale", orădenii ai înregistrat o victorie şi o înfrângere, de această dată, ei au izbutit şi o remiză, în faţa unui adversar tenace, care le-a pus multe probleme. La fel ca şi în partida de la Miskolc, antrenorii Popa şi Muzsnay au început meciul cu o formulă din care au lipsit, o serie de jucători de bază, accidentaţi sau menajaţi, lucru care s-a văzut din plin în exprimarea echipei în teren.Prestaţia mai puţin concludentă a gazdelor poate fi pusă şi pe o oarecare stare de oboseală, resimţită de jucători în urma deplasării, cu o zi înainte, în Ungaria. Meciul, desfăşurat pe terenul Motorul, în prezenţa a aproximativ 300 de spectatori, a avut reprize diametral opuse ca desfăşurare. În prima repriză, oaspeţii, cu o echipă omogenă şi experimentată, au deţinut mai mult iniţiativa, practicând un joc combinativ, în viteză, care i-a pus deseori în dificultate pe orădeni, din rândul cărora, o prestaţie mai aproape de aşteptări au avut doar Lazăr, Sfârlea şi Siminic, ultimul coautor la două goluri. Dominarea ineuanilor avea să fie concretizată de două ori, mai întâi, în minutul 18, de către şteianul Cristi Luca care a profitat de o minge trimisă neglijent la portar de Zaha şi l-a învins pe Mârne, iar apoi de Claudiu Balaci, acesta dejucând pasul la ofsaid al defensivei noastre. Până la pauză, orădenii au reuşit să puncteze şi ei o dată, prin Ciprian Dianu `38, care a reluat frumos, cu capul, mingea venită dintr-o lovitură liberă din poziţie laterală, executată de Călin (1-2). În repriza secundă, fotbaliştii bihoreni au fost mai prezenţi în joc, iar oaspeţii, mulţumiţi de rezultat, au mizat mai mult pe defensivă, şi pe cartea contraatacului. La una din puţinele şarje" ofensive, divizionara "C" şi-a mărit avantajul în minutul 78, când Pantea a transformat cu oarece emoţii, o lovitură de pedeapsă, just acordată de "centralul" de ocazie, Ionel Danciar (1-3). Pe final, în sânul echipei oaspete a intervenit relaxarea, taxată de orădeni, care în decurs de cinci minute (`85 şi `90), au punctat de două ori, prin Sebastian Sfârlea şi Claudiu Keseru (3-3). Componenţa echipelor FC Oradea: Mârne, Maghici, Lazăr, Zaha, Dianu, Lungan, Călin, Dumitra, Lincar, Keseru, Siminic. Au mai intrat Vâtcă, Munteanu, Măuţă, Sfârlea, Mărginean. Tricotaje Ineu: Irimia, Porumboiu, Bunaciu, Vereş, Miţiţi, Georgiu, Plisca, Iambor, David, Luca, Balaci. Au mai evoluat Dulhasz, Lazea, Pantea, Mangu, Militaru, Monde şi Socaciu.