După o binemeritată vacanţă de vară, jucătorii de la FC Bihor reiau astăzi pregătirile, prima întâlnire fiind programată la ora 10.00, la Stadionul Municipal. După semnarea parteneriatului între clubul orădean şi CF Liberty, se aşteaptă multe noutăţi la acest nou start.

Deocamdată lucrurile în ceea ce priveşte noul staff tehnic nu sunt "bătute în cuie". Este posibil ca Dan Dobai să rămână antrenorul principal al echipei, există şi varianta Gheorghe Ghiţ, dar şi cea a unui tandem al celor doi.
În privinţa lotului de jucători, la reunire sunt aşteptaţi cei mai mulţi dintre jucătorii care au evoluat sezonul trecut pentru FC Bihor, o parte dintre juniorii A care au cucerit în această vară titlul naţional, sub culorile clubului ACU Arad, dar şi jucători care aparţin de CF Liberty şi care au fost împrumutaţi la alte echipe. De asemenea, sunt aşteptaţi la pregătirile "roş-albaştrilor" patru jucători de la UT Arad, Toc, Manea, Copil şi Bujor, dar şi câţiva "stranieri" care vor susţine probe la Oradea.