FC Bihor - Metalul Reşiţa - Greu, dar nu imposibil de răpus liderul
Echipele aflate la polii clasamentului seriei a II-a se vor afla astăzi faţă în faţă la Oradea. De la ora 11.00, FC Bihor încearcă să obţină prima victorie din acest sezon chiar în meciul cu liderul surpriză Metalul Reşiţa.
La prima vedere pare destul de greu ca orădenii să-şi atingă scopul, însă prestaţia din ultimele două partide oficiale, încheiate la egalitate, îi îndreptăţeşte să spere la un rezultat pozitiv. "Avem un meci greu, pentru că vine liderul. Va fi un meci în care se întâlnesc echipa de pe primul loc cu cea de pe ultimul loc. Sperăm să facem în așa fel încât această situație din clasament să nu se observe pe teren. Avem nevoie de puncte și sper să le obținem", a declarat Alexandru Pelici, antrenorul principal al FC Bihor, fost şi pe banca reşiţenilor. Bihorenii au multe indisponibilităţi înaintea jocului cu reşiţenii. A. Achim, Nichita, Mihuț, Cr. Cigan și Lupu sunt accidentați, iar portarul Sălăjan, a fost operat de apendicită zilele trecute și va lipsi cel puțin o lună. Chiar şi în aceste condiţii, cu o atitudine pozitivă, orădenii ar putea furniza surpriza în faţa unui adversar, totuşi, incomod cu o serie de jucători trecuţi prin liga I în componenţă (Ciucă, Enescu, Buhăescu, A. Neagoe, Zimmerman).
Echipe probabile
FC Bihor: Fildan - Letan, Pascariu, Fl. Lazăr, F. Pop - C. Străuţ, Haş - Lukacs Zs., Speroni, Sorian - Lukacs R.
Antrenor: Alexandru Pelici.
Metalul: Zimmerman - R. Cristian, M. Ciucă, S. Ciobanu, Aniţoiu - Enescu, Buhăescu, Feher, Manole - A. Neagoe, Oct. Vasile.
Antrenor: Daniel Opriţa.
Celelalte meciuri ale etapei, programate astăzi, la ora 11.00: Olimpia Satu Mare - CSM Râmnicu Vâlcea, FC Olt - CS Mioveni, FC Caransebeș - Fortuna Poiana Câmpina. ACS Poli Timișoara stă.
Ieri: Unirea Tărlungeni - Șoimii Pâncota 2-1
Marcatori: Nicolae 4, S. Marin 41/A. Mihai \86
Clasament
1. CS Metalul Reşiţa 5 4 1 0 8-1 13
-----------------------------------------------------------------------------------------
2. AFC Fortuna 5 3 1 1 9-5 10
3. ACS Poli Timişoara 5 3 0 2 5-4 9
4. CS Mioveni 5 2 2 1 2-2 8
5. Unirea Tărlungeni 5 2 1 2 5-5 7
6. CSM Râmnicu Vâlcea 5 1 3 1 2-3 6
7. FC Caransebeş 4 1 2 1 3-3 5
8. FC Olt Slatina 4 0 3 1 3-4 3
9. FC Olimpia Satu Mare 4 1 0 5 3-5 3
--------------------------------------------------------------------------------------------
10. Şoimii Pâncota 6 0 3 3 4-9 3
--------------------------------------------------------------------------------------------
11. FC Bihor Oradea 4 0 2 2 2-5 2
Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: brindas_iulia@yahoo.com