În etapa a 3-a a ligii secunde, FC Bihor joacă pe teren propriu cu ultima clasată în seria a II-a, CS Mioveni. Partida are loc astăzi, de la ora 11.00, pe Stadionul "Iuliu Bodola" şi nu va fi televizată.

La prima vedere un meci mai uşor, însă în esenţă lucrurile nu sunt atât de simple. CS Mioveni este o echipă incomodă, imprevizibilă, capabilă să pună probleme mai ales că se prezintă la Oradea cu un nou antrenor. Din această săptămână, la cârma argeşenilor a fost instalat Ion Moldovan, cel cu care au promovat în prima ligă în 2007. Din acest punct de vedere, probabil că jucătorii de la Mioveni vor avea o altă atitudine faţă de cea din jocurile cu Minerul Motru (0-4) şi FC Olt (0-1). "Sper ca  jucătorii să îşi dorească mult mai mult faţă de ce a fost acum şi să începem cu o victorie. Foarte multe date despre adversar nu am. Ştiu că pe apărare au un portar foarte bun, zona fundaşilor este incertă, iar în faţă pe benzile latarale nu stau foarte bine. Acestea sunt observaţii ale partidei de la Râmnicu Vâlcea", a comentat Ion Moldovan, care l-a înlocuit pe Iordan Eftimie.

Orădenii par conştienţi de faptul că poziţia din clasament a adversarului nu este în concordanţă cu valoarea acestuia. " Întâlnim o echipă care va veni să joace cu ambiție la Oradea. Acest lucru se întâmplă odată cu schimbarea antrenorului. Noi trebuie să facem un joc bun și să obținem cele trei puncte", a afirmat  Gheorghe Ghiț, antrenorul lui FC Bihor, care nu poate conta pe Sfârlea - suspendat şi Mihuţ - accidentat.

Echipe probabile:

FC Bihor: Fildan - Letan, F. Lazăr, Mintaş, Lupu - A. Achim, M. Popa - Ianc, Bic, F. Pop - R. Lukacs. Antrenor principal: Gheorghe Ghiţ.

CS Mioveni: Ciucă - B. Stoica, Negoiţă, Pasăre, Ct. Stan - Mazilu, A. Popa, Năstăsie, Biceanu - Ayza, Tănasă. Antrenor principal: Ion Moldovan.

Celelalte meciuri ale etapei, programate tot astăzi: CSM Râmnicu Vâlcea - UTA; FC Olt - Gloria Bistriţa; Minerul Motru - FC U Craiova; Olimpia Satu Mare - ASA Târgu Mureş (toate de la ora 11.00); CS U Craiova - Metalul Reşiţa (ora 18.00, TVR 3).

CLASAMENT

1. Gloria Bistriţa         2       1       1       0       3-1    4

2. CSM Vâlcea          2       1       1       0       3-2    4

3. Tg. Mureş               2       1       1       0       2-1    4

4. FC Olt                    2       1       1       0       1-0    4

5. Motru                     2       1       0       1       4-2    3

6. FC Bihor                 2       1       0       1       4-4    3

---------------------------------------------------------------------------

7.    Satu Mare            2       0       2       0       3-3    2

8-9. FC U Craiova        2       0       2       0       1-1    2

    CS U Craiova          2       0       2       0       1-1    2

10-11. UTA                 2       0       1       1       2-3    1

    Reşiţa                    2       0       1       1       2-3    1

12. Mioveni                 2       0       0       2       0-5    0