FC Bihor, condamnată să rămână în Liga a II-a
Dacă mai exista un dubiu referitor la eşalonul în care FC Bihor va evolua în sezonul 2011-2012 acesta s-a spulberat după ce Tribunalul Arbitral pentru Sport (TAS) a publicat pe site-ul oficial cazurile pe care le va judeca până în 16 septembrie. Printre acestea nu se află memoriile făcute de FC Bihor, Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa, astfel că aceste echipe nu mai au nicio şansă de a se alinia la startul Ligii I, care va debuta pe 22 iulie. Astfel, dacă dosarul orădenilor nu va fi judecat în regim de urgenţă, aşa cum mai speră aceştia, gruparea bihoreană va activa în continuare în Liga a II-a, în timp ce timişorenii şi bistriţenii rămân retrogradaţi în Liga a III-a!
TAS dă verdictul după startul campionatului
"În situaţia de faţă, sezonul 2011-2012 va începe cu echipele stabilite în cadrul şedinţelor comisiilor de specialitate", a declarat Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). Pe lângă cele 17 grupări acceptate în Liga 1 (Oţelul Galaţi; FC Vaslui, Rapid, Steaua, Dinamo, Gaz Metan Mediaş; U Cluj; Astra Ploieşti; CFR Cluj; FCM Târgu Mureş; FC Braşov; Pandurii Târgu Jiu; Sportul Studenţesc; Ceahlăul Piatra Neamţ; Concordia Chiajna; Petrolul Ploieşti; CS Mioveni), va mai apărea una, stabilită în urma barajului dintre Săgeata Năvodari şi Voinţa Sibiu, programat în dublă manşă, astăzi şi în 6 iulie. Dacă TAS le va da dreptate echipelor care au contestat decizia Comisiei de Apel referitoare la neacordarea licenţei pentru Liga I, dar campionatul a început, acestea au posibilitatea de a solicita despăgubiri Federaţiei Române de Fotbal. Clubul FC Bihor a anunţat că va recurge la acest gest, dacă forul de la Lausanne îi va da un verdict favorabil. "Un lucru e clar, echipa nu mai poate fi primită în campionat după startul acestuia, chiar dacă va câştiga la Lausanne. Nu stiu să vă spun dacă echipa va fi despăgubită sau care vor fi procedurile", a mai spus Dragomir.
Licenţă doar pentru eşalonul secund
FC Bihor, care nu a fost acceptată în prima ligă din cauza unor datorii la bugetul de stat (18 miliarde lei vechi), cuprinse în procedura de insolvenţă, trebuie să se consoleze cu faptul că a primit licenţa pentru Liga a II-a. Dreptul de a juca în eşalonul secund l-a obţinut şi Luceafărul Oradea, alături de celelalte cinci promovate din Liga a III-a. Retrogradată iniţial până la al treilea nivel al fotbalului românesc, Universitatea Craiova a fost acceptată până la urmă în divizia secundă. Condiţia de a nu avea datorii către instituţiile statului nu a fost obligatorie pentru echipele din divizia secundă, acestea trebuind să facă dovada că nu au restanţe faţă de jucători sau alte cluburi. În schimb, Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa nu au solicitat licenţă pentru Liga a II-a, astfel că momentan pot fi considerate în Liga a III-a. Ele ar putea evolua totuşi în eşalonul doi, dacă Federaţia Română de Fotbal le-ar adresa o invitaţie, mai ales dacă seriile nu vor fi complete înaintea stabilirii programului competiţional. Asta, pentru că trei echipe, Gloria Buzău, Farul Constanţa şi Juventus Bucureşti, nu au primit licenţa, iar Unirea Urziceni nu şi-a manifestat disponibilitatea de a juca în liga a doua. "Este un an de tranziţie pentru acordarea licenţelor în Liga a II-a. Până acum, era nevoie ca doar primele cinci echipe să primească licenţă. Din sezonul 2011/2012 s-a hotărât ca toate echipele participante în Liga a II-a să deţină licenţă. Comitetul Executuv a aprobat însă o modificare a articolului 20, punctul 6, din ROAF, privind locurile vacante. Astfel, cluburile care nu au primit licenţa pentru a evolua în Liga a II-a, dar care au din punct de vedere sportiv acest drept, pot solicita să evolueze în Liga a II-a şi primi în mod excepţional acceptul", a afirmat Viorel Duru, directorul de licenţiere al FRF.
Locuri vacante
Pe lista cluburilor cu licenţă pentru Liga a II-a figurează 28 de echipe: Victoria Brăneşti, Universitatea Craiova, Delta Tulcea, Dunărea Galaţi, CS Otopeni, Astra II Giurgiu, Dinamo II Bucureşti, FC Botoşani, FC Viitorul Constanţa, FC Snagov, FC Brăila, FC Bihor Oradea, ALRO Slatina, Politehnica Iaşi, CSM Rm. Vâlcea, UTA Arad, FC Arieşul Turda, Gaz Metan CFR Craiova, Unirea Alba Iulia, FC Argeş, CS Mureşul Deva, Callatis Mangalia, CS Maramureş Baia Mare, CS Luceafărul Oradea, CSM Slatina, Chindia Târgovişte, FCM Bacău plus pierzătoarea barajului dintre Săgeata Năvodari şi Voinţa Sibiu. La startul Ligii a II-a, programat pe 20 august, ar trebui să se alinieze 32 de formaţii, repartizate în două serii. Ţinând cont de deficitul de echipe şi de problemele financiare din fotbal există toate şansele ca haosul întâlnit în fiecare an în eşalonul trei să se extindă şi la nivelul ligii secunde.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.