Echipa de fotbal FC Bihor a rămas, din nou, fără antrenor principal, însă de această dată nu doar rezultatele nesatisfăcătoare au condus la despărţirea de tehnicianul care a pregătit formaţia roş-albastră în a doua parte a turului.

Claudiu Niculescu cel care a pregătit echipa orădeană în a doua parte a turului a fost audiat ieri, în calitate de martor, la DIICOT Cluj, într-un dosar privind prejudicierea clubului de fotbal U Cluj, cu 11 milioane de euro, prin transerul unor jucători. În perioada următoare vor fi audiaţi şi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a început o anchetă, după ce, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), susţine Poliţia Română. "Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate", arată DIICOT. La ieşirea de la audieri, Claudiu Niculescu a declarat că şi-a reziliat contractul cu echipa bihoreană, după o discuţie purtată cu co-finanţatorul echipei, Marius Vizer. "Ieri m-am întâlnit cu domnul Vizer, am ajuns la un comun acord să întrerupem colaborarea. Acum mă duc în vacanţă cu familia şi aştept oferte. Voi vedea ce voi face", a precizat fostul tehnician al roş-albaştrilor. În cele opt meciuri în care a stat pe banca tehnică a echipei, FC Bihor a obţinut doar două victorii (2-1 cu Luceafărul Felix şi cu FC Argeş Piteşti), a înregistrat trei egaluri şi trei înfrângeri. Formaţia orădeană a încheiat turul pe locul opt la o distanţă considerabilă de primele două poziţii ale clasamentului care asigură promovarea în prima ligă.  Despărţirea de Claudiu Niculescu a fost confirmată şi de conducerea clubului din strada Iosif Vulcan, printru- comunicat trimis aseară pe adresa redacţiilor de sport, în care se mai preciza şi faptul că "un nou antrenor urmează să fie desemnat zilele următoare". N-ar fi exclus ca managmentul echipei să apeleze din nou la Gheorghe Ghiţ, „mantaua" de vreme rece a lui FC Bihor, însă, e la fel de probabil ca actualul secund, Rudy Kovacs, să preia interimatul pe banca tehnică a formaţiei roş-albastre. Fost jucător al FC Bihor, tehnicianul originar din Beiuş a activat până acum în Liga a III-a, în oraşul natal şi la Unirea Valea lui Mihai, dar şi la Centrul de Fotbal Liberty, unde a pregătit echipa de juniori A.