FC Bihor aşteaptă adversarul din Liga I - "Ne-am îndeplinit unul dintre obiective"
S-au "scos" în prelungiri
Egala unor formaţii din Liga a III-a, CSC Sânmartin (1-1) şi Arieşul Turda (0-0), în timpul regulamentar, echipa orădeană a reuşit să dea de fiecare dată lovitura în prelungiri. La Turda, Lupu (109) a marcat golul calificării într-un moment în care gruparea bihoreană evolua de aproape 50 de minute în inferioritate numerică. A fost primul gol încasat de turdeni, neînvinşi în ultimele 17 partide, în actuala ediţie a Cupei, în care au disputat 5 jocuri. „A fost un meci greu pentru noi pentru că am întâlnit o echipă bună, care se bate la promovare în Liga a III-a și, din punctul meu de vedere, are mari șanse să promoveze. La fel de adevărat e că din minutul 61, când a fost eliminat Dobrescu, ne-am făcut meciul și mai greu. Felicit băieții pentru efortul depus și pentru faptul că n-au renunțat nicio clipă la calificare. Mă bucură faptul că am reușit să ne îndeplinim unul din cele două obiective competiționale pentru acest sezon și anume accederea în șaisprezecimile cupei. Mă bucur pentru Lupu că a reușit să marcheze, a revenit cu bine la noi și sperăm să ne ajute și în continuare", a declarat Alexandru Pelici, antrenorul lui FC Bihor.
"Fiecare ne-am autodepăşit"
Autorul golului s-a reîntors la echipă înaintea începerii campionatului după ce a încercat fără succes să-şi găsească un angajament mai avantajos. "A fost o partidă grea. Echipa adversă a stat bine în teren, din păcate noi am rămas și cu un om în minus și am avut mai mult de muncă, dar pe alocuri cred că am fost mai buni și am meritat această victorie. Ne-am organizat foarte bine defensiv după eliminare și ne-am autodepășit fiecare", a afirmat Răzvan Lupu, intrat în teren în minutul 65 în locul argentinianului Speroni.
Rezultatele şi marcatorii celorlalte partide:
Aerostar Bacău (BC) - SC BACĂU (BC) 0-5
Marcatori: Predoiu (3, 40), Căinari (20, 51), Curiliuc (68)
Cetatea Târgu Neamţ (NT) - RAPID CFR SUCEAVA (SV) 0-1
Marcator: Golofca (30)
VIITORUL AXINTELE (IL) - Unirea Slobozia (IL) 6-4 după penalty-uri (2-2 după 90 de minute, 3-3 după 120 de minute, 3-1 la penalty-uri)
Marcatori: Al. Badea (80), M. Luca (88), Croitoru (103) / D. Ene (10), Jianu (55), R. Soare (120)
Gloria Buzău (BZ) - CF BRĂILA (BR) 0-1
Marcator: M. Dima (69)
FC Ştefăneşti (IF) - ACS BERCENI (IF) 2-3
Marcatori: Niculae (9), Cazacu (21) / Nistor (32), Pădureţu (50), Roman (70)
FORTUNA POIANA CÂMPINA (PH) - Unirea Târlungeni (BV) 3-0
Marcatori: Chipirliu (48), Zsiga (53), Şandru (73)
FC Voluntari (IF) - CS MIOVENI (AG) 1-2
Marcatori: M. Ene (31 - pen.) / Ayza (88), A. Popa (90)
CHINDIA TÂRGOVIŞTE (DB) - Academica Argeş (AG) 2-1 după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
Marcatori: Ispas (86), Vătavu (115) / Olariu (90+2 - pen.)
FC Olt Slatina (OT) - CSM RÂMNICU VÂLCEA (VL) 3-5 după penalty-uri (1-1 după 90 şi 120 de minute, 2-4 la penalty-uri)
Marcatori: Leucuţa (7) / Coman (90).
FC CARANSEBEŞ (CS) - Metalul Reşiţa (CS) 9-8 după penalty-uri (1-1 după 90 şi 120 de minute)
Marcatori: Dicu (45+1) / A. Voinea (23)
ŞOIMII PÂNCOTA (AR) - ACS Poli Timişoara (TM) 3-2
Marcatori: Dubeştean (68), Băd (77), R. Lung (79) / Sz. Szekely (39, 51)
UNIREA JUCU (CJ) - Olimpia Satu Mare (SM) 6-5 după penalty-uri (2-2 după 90 şi 120 de minute, 4-3 la penalty-uri)
Marcatori: S. Pop 26, 38 / Boştină (2 - pen.), M. Ioniţă (89)
Farul Constanţa (CT) - SĂGEATA NĂVODARI (CT) 1-3 după prelungiri (1-1 după 90 de minute)
Marcatori: Ochia (34 - pen.) / Guerra (30, 106), Vezan (116).
Echipele scrise cu majuscule s-au calificat în "16-imi".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.