Fără Hănescu contra Cehiei în Cupa Davis
Tenismanul Victor Hănescu (72 ATP) nu face parte din echipa care va întâlni, în perioada 16-18 septembrie, la Centrul Naţional de Tenis, reprezentativa Cehiei, în barajul pentru menţinerea în grupa de elită a Cupei Davis, informează site-ul oficial al competiţiei.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Victor Hănescu a motivat că ar fi obosit şi din această cauză nu va participa la întâlnirea cu formaţia Cehiei din barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială a Cupei Davis. "Este o decizie personală a lui Victor. El i-a comunicat-o căpitanului de echipă (n.r. - Andrei Pavel), iar el ne-a informat pe noi. Din păcate, Victor nu va face parte din lot pentru acest meci. Nu am mai multe detalii. Am înţeles că a motivat că ar fi obosit. Pe mine personal nu mă dezamăgeşte acestă decizie, dar am fi avut o şansă mult mai mare cu el în teren. Din punct de vedere organizatoric, facem tot ce ţine de noi pentru a avea o arenă de calitate. Victor Hănescu era jucătorul nostru numărul unu şi ne bazam pe el, inclusiv coechipierii săi", a spus Dragomir. Astfel, lotul României este format din Adrian Ungur (26 de ani, locul 136 ATP), Victor Crivoi (29 de ani, 216 ATP), Horia Tecău (26 de ani, locul 11 în clasamentul de dublu) şi Marius Copil (20 de ani, locul 238 ATP). Cehii vor veni la Bucureşti cu Tomas Berdych (25 de ani, locul 9 ATP), Radek Stepanek (32 de ani, locul 25 ATP), Lukas Rosol (26 de ani, locul 65 ATP) şi Jan Hajek (28 de ani, locul 152 ATP).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.