Redutabili în deplasare, "roş-albaştrii" joacă slab acasă, unde în retur au câştigat doar un meci din cele patru disputate. Nici cu UTA nu au reuşit să se descurce, cu toate că au jucat 70 de minute în superioritate numerică, după eliminarea croatului Pocuca. 

"Nu suntem pragmatici"

S-a demonstrat, dacă mai era cazul, că echipa orădeană are serioase dificultăţi când trebuie să construiască acţiuni care să surprindă adversarii ce se apără organizat. "Afară" totul e mai simplu. Evoluează cu maximă atenţie în defensivă şi acţionează pe contraatac. Prezenţa publicului în număr mare, 7.000 de oameni la meciul de miercuri, nu constituie un avantaj pentru tinerii jucători ai FC Bihor, aşa cum ar fi normal. Dimpotrivă, asistenţa numeroasă îi inhibă şi creează o presiune suplimentară asupra lor. Cu UTA "roş-albaştrii" au atacat haotic şi s-au precipitat când au ajuns în faţa porţii arădenilor. În ciuda acestor lacune, antrenorul principal Gheorghe Ghiţ crede că jucătorii au capacitatea de a se redresa. Primul prilej e sâmbătă, la Piteşti, cu FC Argeş. "A fost un meci disputat, mă aşteptam la o replică bună din partea arădenilor. Sunt convins că dacă nu aveau probleme economice, se băteau la promovare. După eliminarea lui Pocuca am presat, dar nici aşa nu am reuşit să marcăm. Orice punct câştigat e important, voi încerca să le ridic moralul la băieţi şi să continuăm lupta. Sunt supărat că nu am reuşit să marcăm, sunt supărat deoarece nu suntem pragmatici. Nu ştiu dacă suntem favoriţi la promovare, vorbim când se termină campionatul referitor la ce am făcut bine sau rău. Poate băieţii au trac acasă din cauza publicului numeros, de aceea nu învingem. În plus e şi presiunea obiectivului. Oricum, băieţii trebuie felicitaţi pentru ce au făcut în acest sezon", susţine Ghiţ.

"Ne antrenăm să jucăm în zece oameni"

Adversara orădenilor s-a obişnuit deja să evolueze cu un om mai puţin majoritatea timpului, după ce şi în runda precedentă, cu CS Mioveni, a fost pusă într-o situaţie similară, dar şi atunci a părăsit terenul neînvinsă (0-0). "A fost un meci disputat în care noi, din păcate, pentru a doua oară consecutiv, într-un interval de patru zile, am jucat în inferioritate numerică. Se pare că trebuie să ne antrenăm să jucăm în zece, să evoluăm de la început cu un om în minus căci văd că arbitrii oricum au grijă să ne decimeze. Sunt mândru de echipa mea. Băieţii au arătat încă odată caracter, spirit de sacrificiu şi valoare. Mi-e greu să spun ce va fi în continuare, căci cu toate aceste probleme ce se abat săptămână de săptămână şi meci de meci asupra noastră, nici nu mai am timp să mă gândesc la cum vom gestiona lucrurile mai departe", a spus Roland Nagy, care s-a declarat dezamăgit de arbitraj. "Astfel de dueluri în careu sunt obişnuite, dar dacă tot s-a luat decizia eliminării luin Pocuca, trebuia aplicată aceeaşi măsură şi pentru fotbalistul bihorean (n.r. - S. Oltean). Au mai fost şi alte decizii hilare ale arbitrilor ce nu are rost să le mai comentez, că le-a văzut oricum tot stadionul", a comentat antrenorul arădean. Chiar dacă adversarul nu a impresionat, Nagy a avut cuvinte de laudă la adresa lui. "Ştiam şi s-a confirmat că Bihorul e o echipă tânără, harnică, cu ritm, organizată pe faza de apărare şi cu perspectiv frumoase, care are toate şansele să joace la anul în liga întâi", a conchis Roland Nagy. FC Bihor rămâne liderul seriei a II-a, cu 47 puncte, dar a ratat o şansă importantă de a se desprinde de urmăritoarele sale, Petrolul (46), CS Mioveni (45), Voinţa Sibiu (44) cu cinci etape înainte de final. În condiţiile acestor sincope pe teren propriu, bihorenii mai au mult de pătimit pentru a încheiat campionatul pe unul din cele două locuri promovabile, mai ales că lupta este tot mai aspră pe măsură ce ne apropiem de finalul întrecerii.