Una dintre cele mai importante competiţii de futnet din Europa, Interliga, şi-a disputat o nouă etapă luna trecută în Cehia la Vsetin. Cu toate că a obţinut doar o victorie şi o remiză în cele patru partide disputate, echipa Tengo Salonta continuă să rămână pe podium în clasamentul general.

Pentru iubitorii sportului care ştiu mai puţine despre această ramură sportivă, futnetul este aproape identic cu fotbal tenisul. La etapa din Cehia a fost pentru prima dată când echipa din Salonta nu a reuşit să câştige minim patru seturi din cele opt disputate. Competiţia se desfăşoară după sistemul de joc tur-retur, fiecare meci jucându-se pe durata a patru dispute a câte două seturi fiecare. Scorul final se stabileşte la setaveraj, acesta putând fi de la 8-0 şi până la 4-4. La etapa din Cehia, Tengo Salonta a fost lipsită de aportul lui Acs Krisztian, echipa pregătită de Vasile Sorean sr. fiind alcătuită din următorii sportivi: Georgel Bobiş, Alex Sorean, Vasile Sorean jr., Nagy Darius şi Illyes Gergo. După această etapă, salontanii au pierdut şefia clasamentului, pe care o deţineau din runda a doua, în faţa multiplei campioane a Slovaciei, DMPK Kosice. Slovacii ocupă primul loc pentru că au un joc mai mult disputat ceea ce le conferă un avans de 5 puncte. Următoarea etapă se va disputa sâmbătă, 13 septembrie, la Salonta.Va fi pentru prima dată când unele dintre cele mai puternice echipe de futnet (fotbal tenis) ale Europei vor evolua în România.

Clasament: 1. DMPK Kosice - 83 puncte (16jocuri); 2. Tengo Salonta - 78 (15); 3. Humenne - 71 (16); 4. KAC Kosice - 69 (16); 5. Revuca - 68 (16); 6. Trebisov - 65 (16); 7. Blokers Lodzs - 36 (15) si 8. Climax Vestin - 34 (16).