Ambele formaţii bihorene din Liga a III-a joacă sâmbătă în etapa a 4-a. Luceafărul Oradea înfruntă acasă ACSFC Recea în derby-ul rundei, iar CSC Sânmartin evoluează în deplasare, cu Unirea Alba Iulia. Meciurile vor începe la ora 17.00, intrarea la baza sportivă Luceafărul din Sânmartin fiind liberă.

Pentru a doua etapă consecutiv, „luceferii” vor fi protagoniştii unui joc derby. Săptămâna trecută, echipa antrenată de Dragoş Militaru a răpus în deplasare Arieşul Turda (1-0), iar acum se va confrunta cu ocupanta locului secund, ACSFC Recea, formaţie neînvinsă şi ea până acum. Dacă orădenii au punctaj maxim după trei meciuri, maramureşenii au înregistrat două succese şi o remiză, anunţându-se un adversar incomod.

În schimb, CSC Sânmartin va întâlni o formaţie din partea a doua a clasamentului seriei a V-a, Unirea Alba Iulia, cu o victorie şi două eşecuri la activ. CSC a bifat toate rezultatele posibile până acum şi speră să mai puncteze într-o deplasare, totuşi, destul de dificilă.

ASTĂZI, ora 17.00

Unirea Dej - Minaur Baia Mare

Sănătatea Cluj - CFR Cluj 2

AFC Odorheiu Secuiesc - Sticla Arieşul Turda

Viitorul Şelimbăr -  Gloria Bistriţa

MÂINE, ora 17.00

Industria Galda - Metalurgistul Cugir

Luceafărul Oradea - ACS Fotbal Comuna Recea

Unirea Alba Iulia - CSC Sânmartin

SCM Zalău - Avântul Reghin

CLASAMENT

1. Luceafărul Oradea       3        3        0        0        9-4     9

---------------------------------------------------------------------------------------

2. Recea      3        2        1        0        11-4   7

3. Viitorul Şelimbăr          3        2        1        0        6-3     7

4. Sticla Arieşul Turda     3        2        0        1        3-2     6

5. Avântul Reghin  3        1        2        0        3-2     5

6. CFR Cluj II       3        1        1        1        4-3     4

7. CSC Sânmartin  3        1        1        1        9-9     4

8. Unirea Dej         3        1        1        1        2-2     4

9. Sănătatea Cluj    3        1        1        1        3-4     4

10. Unirea Alba Iulia        3        1        0        2        5-3     3

11. AFC Odorheiu Secuiesc      3        0        3        0        5-5     3

---------------------------------------------------------------------------------

12. Gloria Bistrița   3        1        0        2        1-6     3

---------------------------------------------------------------------------------

13. Minaur Baia Mare      3        0        2        1        3-4     2

14. Metalurgistul Cugir     3        0        2        1        2-3     2

15. Industria Galda 3        0        0        3        2-11   0

16. SCM Zalău      3        0        1        2        2-5     -5

* Prima clasată va promova în Liga a II-a. Ultimele 4 vor retrograda în Liga a IV-a la fel ca și cea mai slab clasată echipă de pe locul al 12-lea din toate cele 5 serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate cu formațiile de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.