Energia Târgu Jiu - CSM CSU Oradea 70-75 - S-au concentrat atunci când a fost nevoie
Baschetbaliştii au obţinut cea de-a doua victorie din deplasare în decurs de două zile în faţa unei alte forţe a Ligii Naţionale. CSM CSU a învins în deplasare Energia într-un meci contând pentru o restanţă din etapa a 5-a cu scorul de 70-75 (15-14, 16-21, 19-23, 20-17).
Primul sfert a stat sub semnul echilibrului, niciuna dintre formaţii nereuşind să se despirindă decisiv. Orădenii au marcat primii, Franklin izbutind un coş de la distanţă. Gazdele au egalat prin acelaşi procedeu, după care au trecut la conducere. Abia când mai erau mai puţin de trei minute până la sfârşitului primului sfert, Energia şi-a creat un avantaj de 5 puncte (13-8). În cele din urmă, la terminarea primelor 10 minute de joc, orădenii s-au apropiat la doar un punct de echipa gazdă, 15-14. Rezultatul după prima repriză (31-35) şi, totodată, avantajul cu care orădenii au intrat la cabine s-a datorat mai cu seamă prestaţiei lui Makovic şi Lucic. Cei doi baschetbalişti au început meciul din postura de rezerve, dar au izbutit să înscrie împreună nu mai puţin de 20 de puncte din cele 35 ale orădenilor. Aşadar, după 20 de minute, CSU CSM conducea cu 35-31. Nivelul ridicat în ofensivă a continuat şi în sfertul al treilea, orădenii marcând 23 de puncte. Markovic, în zi excelentă, şi-a continuat recitalul pentru a-i duce în avantaj pe orădeni după 30 deminute la 8 puncte distanţă (50-58). Secveanţa decisivă a fost extrem de spectaculoasă, gorjenii reuşind să egaleze spre final. Totuşi nivelul de concentrare atunci când a contat mai mult a fost ridicat, astfel că CSM CSU s-a impus cu 75-70.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.