Meciul dintre Africa de Sud şi Uruguay, programat în această seară, de la ora 21.30, din cadrul Grupei A a Cupei Mondiale la fotbal, dă efectiv startul etapei a II-a din faza grupelor. Întâlnirea se va desfăşura pe stadionul "Loftus Versfeld" (49.000 locuri), din Pretoria, şi va fi transmisă în direct pe TVR 1.

 

După prima etapă, ambele formaţii au acumulat câte un punct, însă sud-africanii au remizat cu gol în jocul cu Mexic, în timp ce naţionala celestă a bifat o remiză albă în compania vicecampioanei mondiale, Franţa. Partida de azi este decisivă pentru ambele echipe, formaţia care va pierde fiind aproape sigur eliminată din competiţie. Tocmai de aceea şi ţinând cont de felul cum au jucat cele două echipe în prima etapă, cei doi selecţioneri şi-au luat câteva măsuri suplimentare, în ideea de a conferi formaţiilor ce le pregătesc mai multă forţă ofensivă. Astfel, brazilianul Carlos Alberto Parreira şi-a propus să înceapă jocul cu trei atacanţi, Masilela şi Gaxa urmând a fi aripi pe faza pe atac. De partea cealaltă, selecţionerul Oscar Tabarez va întări linia de atac, Diego Forlan având sarcina de a susţine cele două vârfuri, Luis Suarez şi Edinson Cavani. De remarcat ca naţionala Africii de Sud a ajuns la 13 meciuri fără înfrângere, iar formaţiile sud-americane nu au învins niciodată o formaţie gazdă în faza grupelor. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori, primul joc (din 1997) încheindu-se cu victoria "Celeştilor" (4-3), iar al doilea (2007) nedecis (0-0).

Echipele probabile:

Africa de Sud: Itumeleng Khune - Siboniso Gaxa, Aaron Mokoena, Bongani Khumalo, Tsepo Masilela - Teko Modise, Kagisho Dikgacoi, Steven Pienaar, Reneilwe Letsholonyane, Siphiwe Tshabalala - Katlego Mphela. Selecţioner: Carlos Alberto Parreira.

Uruguay: Fernando Muslera - Maximiliano Pereira, Diego Lugano, Diego Godin, Jorge Fucile - Diego Perez, Egidio Arevalo Rios, Alvaro Pereira - Diego Forlan - Luis Suarez, Edinson Cavani. Selecţioner: Oscar Tabarez.

Partida Franţa - Mexic se dispută mâine, de la ora 21.30 (TVR 1).

Clasament:

1-2. Mexic 1 0 1 0 1-1 1

Africa de Sud 1 0 1 0 1-1 1

...............................................................................

3-4. Franţa 1 0 1 0 0-0 1

Uruguay 1 0 1 0 0-0 1