Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir (foto), a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu va fi de acord cu depunctarea echipelor din cauza declaraţiilor conducătorilor de cluburi.

"Din punctul de vedere al LPF, campionatul s-a terminat pe hârtie. Dacă un for superior ia o altă hotărâre, vom vedea. E posibil orice. Dacă poate rămâne Ceahlăul în Liga I? Atâta timp cât FRF decide, este posibil orice. Depunctare pentru declaraţii? Dacă va fi aşa, campioana o s-o facă ei de acolo. Aşa, pune pe un jucător la final de contract să ne înjure şi pac depunctarea, s-a terminat cu campionatul. Dacă vrem un fotbal corect, depunctarea şi eventual retrogradarea să se facă doar pentru fapte de corupţie. Ce dacă primeşti o brichetă în cap? Dacă iei atâţia bani, mai iei şi din astea, nu din cauza unui huligan să plătească echipa care joacă corect. N-o să fiu de acord cu depunctările pentru declaraţii", a spus Dragomir, precizând că declaraţiile jucătorului Eugen Trică de la CFR Cluj la adresa secundului naţionalei Ştefan Iovan, conform regulamentului, pot duce la depunctarea echipei sale.
Referitor la cazul banilor pentru premierea echipei Universitatea Cluj, Dragomir consideră că Direcţia Naţională Anticorupţie nu trebuia să se implice în acest caz. "Acest campionat s-a încheiat cu bine, într-un mod foarte corect, dar cu o pată privind moralitatea, prin confiscarea acelor bani la Cluj, trimişi, după cum s-a spus, pentru cumpărarea de pământuri. N-o să cred niciodată acest lucru, ci au fost pentru premierea unor jucători ca să câştige meciul. Această treabă nu era de resortul DNA, dar cum ne-a învăţat cu abuzuri, a făcut-o. În Spania se admit bani pentru motivarea unei echipe, până anul trecut a fost şi la noi, dar am scos-o, la propunerea mea, după ce Gigi Becali s-a prevalat de regulament şi umbla cu bani la vedere după Bistriţa. La Cluj, o fi aflat că ceilalţi încearcă altceva, o fi vrut şi el să contrabalanseze", a spus conducătorul Ligii.
Dragomir a declarat că nu este un avantaj faptul că România are multe echipe în cupele europene. "Le arătăm noi ce păţim. Nu e nicio scofală cu atâtea echipe. Bine, dacă îşi fac echipe, da. Porumboiu vrea să bage zece milioane pentru asta, cei de la CFR ar băga 100 de milioane, atunci trebuie să ajungi în optimile Ligii Campionilor. Iei doi argentinieni de echipă naţională, doi brazilieni de echipă naţională, vreo trei europeni. Păi, de ce să nu vină? Avem ţară frumoasă, discoteci criminale, cea mai mare discotecă din Europa la noi e. Avem munte, mare, plus că uite-aşa îţi face capul pe stradă după diverse frumuseţi", a spus Dragomir.
Şeful LPF a precizat că le va da cluburilor banii primiţi din drepturile TV doar după ce FRF le va acorda acestora licenţa. "Achitarea banilor a fost făcută în totalitate de Antena 1 şi RCS, vrei să-i dăm cât mai repede cluburilor, dar nu putem pentru că nu ne dă voie Departamentul de Licenţiere al FRF. Dăm banii echipelor care vin cu acordul acestui departament, pentru că s-ar putea să dăm bani şi ei să scoată pe cineva din campionat, din diverse motive. Dacă dau milioane, iar ei nu dau licenţa, LPF rămâne în aer, îmi mai dă banii înapoi cineva? Mă judec cu ei zece ani. Aşa, îi dăm doar după ce au acordul scris al FRF. Multe echipe au probleme mici la licenţiere, Dinamo, CFR, Iaşi, Buzău...", a spus el.
Dumitru Dragomir a declarat că nu are niciun conflict cu directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu. "A făcut delegările ilegal. L-am lăsat într-adevăr să greşească. Eu am spus să se facă prin tragere la sorţi. A greşit singur. Mircea Sandu mi-a spus că nu le va mai face el, e în afara regulamentului. Nu e neapărat o lecţie pentru el, n-am nimic cu tineretul, dar nici eu, care am atâta experienţă, nu spun că le ştiu pe toate, dar ei sunt aşa deştepţi... Au luat comisiile, au luat presiunea de la mine şi au pus-o pe ei, fără să-şi dea seama de acest bumerang", a spus el.
Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, s-au atacat reciproc în timpul Adunării Generale a FRF ce a avut loc luni, la Casa Fotbalului. Dragomir a acuzat faptul că nu era normal ca Lupescu să facă delegările, solicitând totodată şi obţinând, prin vot, introducerea unui amendament prin care directorul general poate încheia contracte cu colectivul tehnic doar după ce în prealabil a primit aprobarea Comitetului Executiv pentru o anumită sumă maximă.