Noua ediţie a Ligii a IV-a şi a V-a va debuta în 20-21 august. Până atunci, pe 1 august oficialii echipelor participante sunt aşteptaţi pe 1 august la Adunarea Generală, prilej cu care va fi definitivată componenţa campionatelor şi va fi stabilit programul competiţional. Atunci se va stabili dacă eşalonul patru va porni la drum ca şi până acum, cu 16 echipe sau cu două serii, care să reunească 22 sau chiar 24 de formaţii.

"Au fost unele discuţii între conducătorii unor echipe pe această temă. Să faci schimbări de sistem competiţional nu e atât de simplu şi de aceea proiectul trebuie dezbătut în Adunarea Generală. Ca să intre în vigoare din sezonul 2011-2012 ar fi nevoie de unanimitate de voturi", este de părere Valer Vancea. Tot cu acel prilej va fi supusă spre dezbatere şi poate aprobare iniţiativa organizării Supercupei Judeţene, între câştigătoarele Ligii a IV-a (Unirea Valea lui Mihai) şi a Cupei României - faza locală (Luceafărul II Oradea). Odată cu promovarea Unirii Valea Lui Mihai s-a mai eliberat un loc în eşalonul patru, care va fi ocupat de Victoria Avram Iancu, prima echipă de sub linia care marchează zona retrogradării. Şanse de a rămâne în Liga a IV-a are şi ocupanta locului 15, Izvorul Cociuba Mare, în eventualitatea în care Luceafărul II şi CSC Sânmartin vor fuziona. În acest caz ar retrograda doar Frontiera Oradea. Altfel, în Liga a V-a ar putea apărea câteva echipe noi, până acum FC Bihor II, Vulturul Dobreşti, Bunteşti manifestându-şi intenţia de a se înscrie.