Doi orădeni, pe podium la Naționalele de Juniori I - Laviniu Chiş şi Ioana Bologa, vicecampioni
Atleții de la LPS Bihorul au avut o evoluție onorabilă, încununată cu două clasări pe podium la prima etapă a Campionatului Național de juniori I, care s-a desfășurat la București. Laviniu Chiș la semifond și Ioana Bologa la aruncarea suliței au terminat fiecare pe locul al doilea în probele la care au participat.
La semifond, Laviniu Chiș a terminat al doilea la 3000 de metri, cu un timp de 8:24,67, confirmându-și astfel baremul de participare la Trialul European pentru Jocurile Olimpice de cadeți care va avea loc în China și care era de 8:48,00. Rezultatul sportivului pregătit de Olah Robert și Florina Cozac este în acest moment cel mai bun din Europa la categoria lui de vârstă. Cealaltă performeră a delegației orădene a fost Ioana Bologa, care, prin aruncarea de 41,01 metri, a terminat a doua la suliță. Sportiva este pregătită de antrenorul Liviu David. Rezultate bune au mai obținut Alexandru Cormoș, care s-a clasat pe locul al patrulea la săritura în lungime, cu un rezultat de 6,94 metri, și Sergiu Petre, care a fost al șaselea la înălțime, cu o săritură de 1,95 metri. Ambii atleți sunt pregătiți de antrenorul Virgiliu Preda. A mai concurat Lascu Cătălin, dar fără a obține un rezultat notabil.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.