Echipa de baschet masculin CSM Oradea a pierdut, conform calculelor hârtiei, partida susţinută pe terenul formaţiei Energia Rovinari, cu scorul de 96-58 (23-11, 30-13, 24-15, 19-19). Jocul a contat pentru etapa a XXI-a a Diviziei A de baschet masculin.

Nimeni nu se aştepta la vreo minune în acest joc, în care gazdele porneau din postura de favorite certe. Graţie unei evoluţii constante pe durata întregii partide, formaţia din Rovinari şi-a onorat acest statut, obţinând fără să forţeze un succes categoric, în faţa unui adversar evident inferior, care a avut ca principală preocupare limitarea proporţiilor scorului. Antrenorul Veres Attila a mizat, aşa după cum declarase înaintea jocului, pe jucătorii care au evoluat mai puţin în aest sezon, încercând să dea fiecăruia o şansă de afirmare. Chiar dacă toţi s-au străduit, baschetbaliştii orădeni n-au putut realiza mai multe în compania unui adversar superior, care şi-a jucat ca la carte atuurile, obţinând o victorie absolut meritată. În urma acestui succes, formaţia din Rovinari a acumulat 33 de puncte şi talonează îndeaproape trioul din fruntea clasamentului, CSU Ploieşti, Atlassib Sibiu şi Elba Timişoara. În etapa următoare, orădenii vor juca pe teren propriu, în compania echipei Gaz Metan Mediaş.
Rovinari: E. Green 8, P. Troupe 15, L. Darby 20, J. Jackson 9 (3x3), D. Ilie, R. Apostol, Golubovic 6 (1x3), B. Popescu 16, A. Dănilă 2, R. Stroescu, A. Voinescu 9 (3x3), K. Trim 11. Antrenor: Theo Evans.
CSM Oradea: Stretea 4, L. Szijarto 6 (2x3), Török 14, Botoş, Pascu 5 (1x3), Mandic 11 (1x3), Kiss 4, Lazar 6, Hora 8 (1x3). Antrenor: Attila Vereş.