Matematic calificată pentru barajul de promovare în Liga Naţională, programat luna viitoare, formaţia de handbal masculin CSM Oradea mai are de disputat câteva jocuri din acest campionat până să încheie un sezon aproape perfect, la finalul căruia un vis ce părea utopic la startul întrecerii să devină realitate. Pornită la drum cu o echipă remaniată simţitor, CSM Oradea s-a transformat din mers dintr-o echipă de pluton într-o echipă cu un joc plăcut ochiului, eficace şi spectaculos, cu veleităţi justificate la promovare în elită. Graţie unui parcurs aproape perfect, echipa orădeană şi-a asigurat deja locul I şi poate aborda mai relaxată jocurile rămase până la gongul final. Un astfel de meci va fi cel de mâine, cu Extrem Baia Mare, o partidă mai mult de antrenament în care orădenii pot testa şi jucătorii mai puţin folosiţi în acest sezon.


Clasament
1. CSM Oradea 21 18 1 2 701-540 37
2. HCM Făgăraş 21 12 3 6 623-575 27
3. Potaisa Turda 20 13 1 6 562-528 26*
4. Naţional Sighişoara 21 9 1 11 629-596 19
5. Extrem Baia Mare 20 7 0 13 627-680 12**

6. HCM Bistriţa 20 5 0 15 595-727 10

7. HC II Odorhei 21 5 0 16 512-603 5***
*echipă penalizată cu 1 punct - nerespectare cerinţe vârstă
**echipă penalizată cu 2 puncte - nerespectare cerinţe vârstă
***echipă penalizată cu 5 puncte - folosire jucător ligă şi neprezentare