Retrogradate sezonul trecut din Liga Naţională de handbal masculin, CSM Oradea şi Minaur Baia Mare se duelează în această seară într-un derby al Diviziei A - Seria Vest. Meciul de la Arena "Antonio Alexe" va debuta la ora 18.00 şi va fi arbitrat de cuplul Belean/ Călina. Ambele echipe au avut un start lansat de campionat, obţinând maximum de puncte după două etape, la fel ca şi HCM Făgăraş şi CS Piteşti.

Dincolo de importanţa punctelor, confruntarea se anunţă aprigă şi prin prisma orgoliilor existente în confruntările directe dintre orădeni şi băimăreni. "Va fi, pe lângă disputa propriu-zisă, o confruntare de orgolii. Băimărenii au retrogradat anul trecut în mare parte datorită eşecului pe teren propriu cu echipa noastră şi vor încerca să se revanşeze. Ei sunt interesaţi să promoveze în acest sezon şi vor veni cu ambiţii mari la Oradea. Presiunea va fi pe ei, pentru că îşi doresc să câştige şi să-şi consolideze poziţia fruntaşă. Noi nu avem ce pierde şi acest fapt poate constitui un atu pentru noi", a spus antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor, care aşteaptă un public numeros la sală. "Este primul nostru joc oficial din acest sezon la Oradea şi vrem să câştigăm în faţa publicului nostru. Sper că spectatorii orădeni vor veni în număr cât mai mare pentru a asista la meciul nostru cu una din echipele de legendă ale handbalului masculin românesc", a adăugat Sebastian Tudor.Şi băimărenii, care şi-au propus revenirea imediată în prima ligă, au aşteptări mari de la acest joc. "Este un meci dificil. Am jucat cu ei recent, la Turda, într-un turneu de pregătire. Atunci am rulat tot lotul şi am câţtigat, după ce am condus în permanenţă, dar meciul de pregătire nu seamănă cu cel din campionat, unde se joacă pe puncte.Pericolul vine de la linia lor de 9 metri, dar îi cunoaştem pe orădeni şi surprize nu cred că pot apărea. Sperăm să-i anihilăm, mai ales că am pregătit mai multe variante de atac şi de apărare. Daca vom câştiga, vom lua o opţiune serioasa pentru accederea la locul I, cel puţin în această toamnă", a afirmat Sorin Radulescu, antrenorul băimărenilor. 

Altfel, ocupantele primelor două locuri vor disputa meciuri de baraj pentru promovarea în Liga Naţională cu echipe aflate în subsolul clasamentului acestui eşalon.

Celelalte meciuri ale etapei, programate astăzi: CSM Sf. Gheorghe - Extrem Baia Mare (ora 14.00); Unirea Sânnicolau Mare - CS Handball 2009 Bistriţa (17.00); CSM H&V Piteşti - Naţional Sighişoara (15.00);  HCM Făgăraş - HC II Odorhei (17.00), Universitatea Craiova - HC Arad (17.00).

CLASAMENT - SERIA VEST

1. HCM Făgăraş            2       2       0       0       81-61         4

2. CS H&V Piteşti         2       2       0       0       60-41         4

--------------------------------------------------------------------------------------------

3. Minaur Baia Mare      2       2       0       0       64-49         4

4. CSM Oradea             2       2       0       0       61-47         4

5. Sannicolau Mare        2       1       0       1       61-55         2

6. Extrem Baia Mare    2       1       0       1       57-54         2

7. Sighişoara               2       1       0       1       55-59         2

8. CSM Sf. Gheorghe   2       1       0       1       62-73         2

9. Bistriţa                    2       0       0       2       57-64         0

10. U Craiova              2       0       0       2       65-74         0

-------------------------------------------------------------------------------------------

11. HC Arad               2       0       0       2       53-76         0

12. HC II Odorhei        2       0       0       2       37-60         0