Debut cu stângul pentru juniorii lui FC Bihor
Echipa de juniori C (grupa 1997) a clubului FC Bihor (antrenori, Călin Cheregi şi Claudiu Mutu) a debutat cu o înfrângere în cadrul turneului zonal al Campionatului Naţional care se desfăşoară la Cluj-Napoca. Orădenii au pierdut cu 3-0 meciul cu Unirea Alba Iulia.
După o primă repriză echilibrată, încheiată, fără gol, uniriştii au deschis scorul dintr-o lovitură liberă, majorându-şi avantajul printr-un autogol al unui jucător orădean. FC Bihor a încercat să reducă din diferenţă, dar cei care au înscris au fost tot albaiulienii. "Am pierdut pe mâna noastră" - a spus după meci antrenorul Călin Cheregi. FC Bihor a evoluat în formula: I. Pop - Ghitea, Matei, Iancu, Chiş - Costea - cpt. (Buda), Cacovean, Cuc (Junc), Boka (Toth), Mermeze, Ban. Tot ieri s-a jucat partida dintre Ardealul Cluj şi Kinder Târgu Mureş, care s-a încehiat cu scorul de ... Astăzi, de la ora 16.00, roş-albştrii se vor duela cu formaţia gazdă, Ardealul Cluj, iar vineri, 8 iunie, de la ora 9.00, bihorenii vor juca cu Kinder Târgu Mureş. Echipele prezente la faza zonală au fost repartizate în 10 grupe, doar prima clasată din fiecare, împreună cu cele două câştigătoare ale zonei Bucureşti, obţinând calificarea la turneul semifinal.
ar fi bine sa nu mai pacalesti parinti si sa le iei ......
DOMNULE CHEREGI AR FI BINE SA ITI SCHIMBI ATITUDINEA SI COMPORTAMENTUL CA DEJA AI DEVENIT ANTIPATIC SI TE COMPORTI CA UN PROST SI NU STI CA TU ITI FACI RAU SINGUR,FACI PE INTERESANTUL, DAR ESTI UN FRUSTRAT TE CREZI MARE ANTRENOR., REVINOTI NU VREAU SA TE JICNESC,UITATE NUMAI LA TINE IN CURTE LA [GRUPELE TALE] .,RAU GINDESTI,RAU PATESTI. RAU FACI ,RAU PRIMESTI
Liberty trebuia sa fie in locul vostru.Rezultatul ...s-a vazut!