După o săptămână în care a avut câte două antrenamente pe zi, echipa de fotbal pregătită de Crsitian Lupuț, locul al 14-lea în Liga a II-a, a disputat sâmbătă, în Ungaria, primul joc de verificare din pauza de iarnă. La capătul unei partide în care superioritatea adversarului a fost evidentă, Luceafărul a pierdut cu 4-0 (2-0).

A trei clasată din prima ligă maghiară, campionat în care pe locul al doilea se află Mol Vidi, formație cu un parcurs european deosebit în acest sezon, a învins categoric formația pregătită de Cristian Lupuț care la ora meciului de sâmbătă venea după 5 zile de cantonament în Băile Felix în care încărcarea fizică a fost deosebită. Rezultatul este explicabil și prin prisma faptului că formația maghiară este mult mai avansată din punctul de vedere al pregătirii în acestă perioadă. Sub comanda lui Cristi Lupuț s-au aflat la acest joc două noutăți. Este vorba despre Daniel Lăsconi, care a revenit de la Energeticianul deoarece nu ar fi putut evolua pentru acea echipă din cauza faptului că ar fi fost a treia formație în actualul sezon competițional, și Mihai Kereki, un fundaș central de 22 de ani venit de la CFR Cluj 2. Două absențe au avut roș-albaștrii în partida disputată pe un teren sintetic. Este vorba despre Mitrică și Paraschiv, ambii jucători acuzând niște probleme medicale. Maghiarii au dominat jocul și au înscris prin următorii: Damásdi 6, Szatmári 11, Harry 61 şi Takács 79. Imediat după partida din Ungaria, Luceferii au revenit în cantonamentul din Băile Felix unde vor rămâne până în prima zi a lunii viitoare.

Cristian Lupuț a schimbat complet echipa în repriza secundă. Iată cele două formule de joc utilizate: Moga – Wanya, Kereki, Cr. Oros, Al. Băican – Prejmerean, Chiorean – C. Roşu, V. Pop, Al. Dulca – Luduşan. În partea a doua au evoluat: Moroz – Fl. Drăgan, Core, Opriş, Moihedja – Ciul, Kim, Preoteasa, P. Peter – Nemeş, Lăsconi.

Debrețin VSC: S. High (75 P. Kovacs) – Bényei (62 Pávkovics) Kinyik, Szatmari, Ferenczi – Damásdi, Tőzsér (62 Kusnyír), Haris, Bódi – Szécsi, Takács.