În această pauză competiţională, Luceafărul Oradea a achiziţionat cinci jucători de la echipa de ligă secundă Silvania Şimleu. Patru dintre ei (Bogdan Miron, Dumitru Muntean, Istvan Svarczkopf, Sebastian Ianc) au mai colaborat cu antrenorul Dacian Nastai fie la Someşul Satu Mare, fie la Şimleu, doar Cristian Andor lucrând în premieră cu tehnicianul în vârstă de 37 de ani. "Principalul" Luceafărului a făcut o caracterizare a acestor jucători, care au parafat angajamente pe patru ani cu formaţia orădeană.

Bogdan Miron (20 de ani)

"Un portar de perspectivă, cu calităţi, care acum are posibilitatea să facă o pregătire specifică postului său, pentru că în ultima perioadă nu s-a ocupat nimeni de el. Va aduce o concurenţă mare titularului de până acum, Goia".

Dumitru Muntean (21 de ani)

"Jucător cu calităţi fizice bune, harnic, polivalent, putând juca pe ambele benzi ale terenului. Cu toate că este născut în 1989, are deja o experienţă de un an şi jumătate la nivelul ligii secunde".

Istvan Svarczkopf (24 de ani)

"Sper să ajungă la forma sportivă pe care o doresc eu. Are lacune, care pot fi însă eliminate. Sperăm să cristalizeze exprimarea echipei la mijlocul terenului şi să fie coloana vertebrală în ambele faze ale jocului".

Sebastian Ianc (24 de ani)

"Am lucrat cu el anul trecut la Şimleu şi mi-a plăcut de el. A ajuns la  maturitate, care-i va permite să explodeze în acest retur, mai ales că şi în prima parte a campionatului a avut prestaţii apreciate la Silvania".

Cristian Andor (21 de ani)

"Îl cunosc mai puţin, dar ştiu că a fost pe la Gaz Metan Mediaş şi că posedă calităţi tehnice bune. Are mici probleme de mentalitate, pe care, însă, sperăm să le punem la punct".