Continuăm mini-serialul cu cei mai buni, cei mai importanți jucători din istorie ai clubului CAO/NAC Oradea, așa cum sunt ei prezentați într-o viitoare carte, „Istoria clubului de fotbal CAO/NAC Oradea'' care urmează să vadă lumina tiparului în curând. Astăzi este rândul lui Nicolae Kovacs, cel care a făcut parte din primul „cvintet de aur” al alb-verzilor.

Nicolae Kovács a fost unul dintre jucătorii marcanți pentru istoria clubului orădean, el făcând parte din primul „cvintet de aur'' al clubului CAO/NAC Oradea din prima jumătate a anilor '30 dar, pentru o scurtă perioadă, și din al doilea, cel care a făcut furori în campionatul maghiar.

Nicolae Kovács, sau Kovács Miklós, s-a născut în data de 23 decembrie 1911 în localitatea Plugova din județul Caraș-Severin. Cunoscut în zilele noastre, de iubitorii fotbalului, mai degrabă ca fratele mai în vârstă al mult mai cunoscutului Piști Kovács, fostul antrenor al lui Ajax Amsterdam, pe terenul de fotbal, ca jucător, a avut rezultate mai bune și era mai cunoscut, în acele timpuri, decât mult mai celebrul său frate. În presa sportivă din România a fost cunoscut ca și Kovács I.

S-a format la Timișoara

Nicolae Kovács a făcut primii pași în fotbal ca junior al clubului Chinezul Timișoara. La 17 ani va trece la echipa de seniori Banatul Timișoara unde va evolua 2 ani apoi va mai juca 1 an și la Ripensia Timișoara înainte de a se transfera la CAO/NAC Oradea, în anul 1931. La clubul orădean va rămâne 4 ani până în 1935 când se va reîntoarce la Ripensia pentru o jumătate de sezon. Tot o jumătate de sezon va juca și pentru echipa franceză Valenciennes. În anul 1936 îl regăsim din nou la Oradea sub culorile alb-verzi unde va rămâne pentru doi ani. Apoi apără culorile Tricolorului Ploiești timp doi ani după care revine din nou la CAO/NAC Oradea unde va face parte din echipa de aur a clubului bihorean fără a apuca să se bucure de laurii de campion câștigați de această grupare în anul 1944.

„Kopek '', cum era alintat de tribunele orădene, a fost îndepărtat de conducerea clubului într-un moment când, după spusele multora, ar mai fi avut loc în echipă. Asta s-a întâmplat în vara anului 1942.

 

Carte de vizită

Data nașterii: 23 decembrie 1911 – Plugova,  județul Caraș-Severin

Data decesului: 7 iulie 1977 - Timișoara

Posturi: atacant, mijlocaș

Înălțime: 1,74 metri

 

Cariera de jucător

Echipe de club:

1924-1928 CS Chinezul Timișoara (juniori)

1928-1930 Banatul Timișoara

1930-1931 Ripensia Timișoara

1931-1935 CAO/NAC Oradea (47 meciuri / 12 goluri)

1935 Ripensia Timișoara (4 meciuri / 1 gol)

1935-1936 Valenciennes (10 meciuri / 0 goluri)

1936-1938 CAO/NAC Oradea (39 meciuri / 14 goluri)

1938-1940 Tricolor Ploiești (39 meciuri / 14 goluri)

1940-1942 CAO/Nagyváradi AC (21 meciuri / 8 goluri)

1943-1945 Gamma Budapesta

1945-1946 Ferar Cluj (meciuri 4 / 0 goluri)

Meciuri jucate în Divizia „A'': 133

Goluri marcate în Diviza „A'': 41

Titluri de campion: 1 (Ripensia 1935)

Câștigător al Cupei României: 1 (Ripensia 1935)

Meciuri în campionatul Ungariei: CAO/NAC Oradea 21

Goluri marcate în campionatul Ungariei: CAO/NAC Oradea 8

Meciuri în campionatul Franței: 10 (fără gol)

Echipa națională:

România - 37 selecții / 6 goluri

Ungaria - 1 selecție / 1 gol

Mențiune: în palmares, ca de altfel la toți jucătorii, apar doar partidele jucate în Divizia „A'' (sau NB I). Divizia „A'' a fost înființată în anul 1932.

Fragment din ''Istoria clubului de fotbal CAO/NAC Oradea''.

(Continuare în ediția următoare)