Cuplaj poloistic la Bazinul Olimpic - Echipele orădene sunt favorite
Ambele formaţii orădene din Superliga Naţională de polo joacă acasă în etapa a 5-a. Atât CSM Digi, cât şi Crişul Lancetti întâlnesc echipe bucureştene, Sportul Studenţesc, respectiv Rapid, în faţa cărora pornesc cu prima şansă la victorie.
Dublele întâlniri sunt programte în cuplaj la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu". Juniorii de la Crişul Lancetti, cu două victorii şi şase eşecuri până acum, evoluează astăzi de la ora 14.45 (Digi Sport 3) şi mâine, de la 10.00, iar campioana CSM Digi, cu şase succese din tot atâtea jocuri, joacă în aceleaşi zile de la 16.15 (Digi Sport 3), respectiv 11.30. Meciurile cu Sportul Studenţesc sunt ultimele pentru echipa antrenată de Dorin Costrăş înaintea returului din barajul pentru grupele Ligii Campionilor, cu Radnicki Kragujevac (în tur 8-13).
Celelalte partide ale rundei: Steaua - Dinamo (astăzi, ora 11.00, şi mâine, ora 12.00, Digi Sport 3) şi Amefa Arad - Poli Cluj.
CLASAMENT
1. Steaua 8 8 0 0 159-39 24
2. Sportul 8 6 0 2 156-44 18
3. CSM-Digi 6 6 0 0 131-28 18
4. Dinamo 6 5 1 0 83-26 16
5. Amefa 8 2 1 5 55-136 7
6. Crişul 8 2 0 6 44-143 6
7. Rapid 8 0 0 8 45-126 0
8. Poli Cluj 8 0 0 8 41-172 0



Comentarii
Nu există nici un comentariu.