În organizarea Clubului Sportivilor Veterani Oradea (preşedinte, Vasile Derşidan), cu sprijinul organizaţiei municipale a PSD Bihor (preşedinte, Ovidiu Mureşan), s-a desfăşurat, recent, prima ediţie a Cupei Unirii la şah-blitz. Întrecerea face parte din Campionatul municipal de şah-blitz, desfăşurându-se pe durata a 11 runde de 2x5 minute per jucător. La capătul unor partide atractive, podiumul actualei ediţii a fost următorul: 1. Alexandru Stanciu (candidat de maestru) - 10,5 puncte; 2. Ioan Mihuţ (candidat de maestru) - 9,5 puncte; 3. Traian Zaharia (categoria a II-a) - 8,5 puncte. Şi de această dată arbitrajul a fost asigurat competent de Ioan Mile. "A fost o adevărată sărbătoare a sportului minţii, participanţii apreciind condiţiile de concurs. PSD Oradea le-a asigurat celor prezenţi sucuri, cafea şi apă minerală. Ne bucurăm că şi în aceste condiţii de criză mai găsim sprijin şi putem organiza câte o astfel de competiţie pentru cei care iubesc şahul", ne-a declarat preşedintele CS Veterani Oradea, Vasile Derşidan. Următoarea competiţie organizată de neobosiţii membri ai Clubului Sportivilor Veterani va fi "Memorialul Dorel Ceghi", din 14 februarie.