Cel mai iubit sport, fotbalul, nu avea cum să lipsească din cadrul zilelor Toamnei Orădene. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Baza Tineretului a găzduit Cupa "Toamnei Orădene" la fotbal pe teren redus, competiţie destinată exclusiv echipelor de liceu. Cea mai bună formaţie s-a dovedit a fi cea a Colegiului Tehnic Mihai Viteazul, care a câştigat finala cu CN Emanuil Gojdu, 3-2 după executarea loviturilor de departajare.

Finală decisă la penalty-uri

Cu toate că vremea nu a ţinut cu echipele participante în prima zi, ploaia torenţială dând mult de furcă celor implicaţi în competiţie, a doua zi, cea destinată stabilirii locurilor de clasament, semifinalelor şi finalelor, a fost excelentă pentru sport. Finala mare disputată între "Mihai Viteazul" şi "Gojdu" s-a terminat la egalitate (0-0) după cele 30 de minute regulamentare astfel că s-a trecut la executatrea loviturilor de departajare unde "sângele mai rece" l-au avut cei de la Colegiul Tehnic, astfel că rezultatul final a fost 3-2. De remarcat că cele două echipe s-au întâlnit şi în faza grupelor unde, la fel ca în finală, rezultatul a fost egal (1-1). Un alt aspect notabil este faptul că dreptatea din ultimul act a fost împărţită de un arbitru de Liga Campionilor, orădeanul Octavian Şovre.

 

Premii speciale la final

Sub semnul echilibrului a stat şi finala mică unde Liceul Szent Laszlo s-a impus, tot la penalty-uri (6-4), în faţa Colegiului Economic Partenie Cosma după ce la finele timpului regulamentar scorul era 3-3. Un alt arbitru cu „nume", Laurenţiu Danşa, a oficiat acest joc. La final au fost acordate şi două premii speciale, "cel mai tehnic jucător" al competiţiei fiind desemnat Coriolan Chiş de la CN Emanuil Gojdu (titular în Liga a III-a la CS Oşorhei), iar trofeul pentru "cel mai de perspectivă fotbalist" a fost primit de Alex Talpoş (jucător care a debutat la FC Bihor când încă era în clasa a VIII-a).

Cros în Parcul Brătianu

Într-o altă ordine de idei, tot în cadrul Toamnei Orădene, astăzi, de la ora 12.00, va avea loc tradiţionalul cros din Parcul Brătianu destinat copiilor, de la preşcolari şi până la cei de clasa a XII-a. Vor exista mai multe categorii, participanţii fiind împărţiţi după criteriul vârstei şi al sexului.

Cupa "Toamna Orădeană" la fotbal

Grupa A

Onisifor Ghibu - Szent Laszlo 0-4

CE Partenie Cosma - CN Iosif Vulcan 1-1

Onisifor Ghibu  - CE Partenie Cosma 1-2

Szent Laszlo  - CN Iosif Vulcan 4-1

Onisifor Ghibu - CE Partenie Cosma 1-4

Szent Laszlo  - CN Iosif Vulcan 1-1

 

Clasament

1 Lic Szent Laszlo 7 pct

2 CE Partenie Cosma 5 pct

3 CN Iosif Vulcan 4 pct

4 Lic Onisifor Ghibu 0 pct

 

Grupa B

Lic. Mihai Viteazul - CN Emanuil Gojdu 1-1

Lic. Mihai Viteazul - Lic. Betel 4-1

CN Emanuil Gojdu - Lic. Betel 5-1

 

Clasament

1 CN Emanul Gojdu 4 pct (+4)

2 CT Mihai Viteazul 4 pct (+3)

3 Lic. Betel 0 pct

 

Semifinale:

Szent Laszlo - CT Mihai Viteazul 0-2

CN Emanuil Gojdu - CE Partenie Cosma 1-0

 

Finale:

Locurile 5-6: CN Iosif Vulcan - Lic. Betel 2-2 (5-4 la lovituri de departajare)

Locurile 3-4: Szent Laszlo - CE Partenie Cosma 3-3 (6-4 la ld)

Locuirle 1-2: CT Mihai Viteazul - CN Emanuil Gojdu 0-0 (3-2 la ld)

 

Arbitri: Octavian Şovre, Laurenţiu Danşa şi Rareş Vidican.