Din nou, cu ACU Arad
Şi anul trecut, dar în faza a V-a, FC Bihor s-a întâlnit cu ACU Arad, care, pe atunci, activa în a treia ligă, într-o partidă câştigată de arădeni cu 1-0. Acum ar avea prilejul de a se revanşa, dar asta nu-i animă prea mult pe orădeni. Campionatul este prioritar, astfel că gruparea "roş-albastră" va alinia contra "studenţilor" arădeni o echipă alcătuită din jucători utilizaţi mai puţin în precedentele partide oficiale şi de la echipa a doua a clubului. Ca să nu mai spunem că şi resursele sale financiare sunt limitate. O decizie firească, în condiţiile în care FC Bihor nu stă deloc bine nici în clasamentul seriei a II-a. "Nu vrem să subestimăm cupa, dar în acest moment doar campionatul ne interesează în mod deosebit. În condiţiile unui lot subţire şi a accidentărilor, vom încropi o echipă formată din rezerve şi din jucători de la formaţia satelit pentru jocul de la Arad. Adversarul are un efectiv numeros, dar nu stă nici el grozav în clasament", a precizat antrenorul principal Gheorghe Silaghi. După trei etape, ACU ocupă locul 16, iar FC Bihor, poziţia a 17-a, cu un singur punct.
Formaţia arădeană, pregătită de Mihai Roşca, are în componenţă nu mai puţin de 14 jucători bihoreni sau care au jucat la echipe din judeţul nostru: Silviu Odobasianu (Bihorul Beiuş), Claudiu Balaci, Radu Andone (FC Bihor), Costel Bogoşel, Adrian Negrita, Ciprian Roşca (Minerul Ştei), Ilie Muşuroaia, Cristian Ardelean, Cristian Ţârlea (Luceafărul Lotus Felix), Vlad Silaghi (CF Beiuş), Cristian Luca, Călin Toseschi, Alin Burlacu (Liberty), Robert Popescu (LPS Bihorul).

Programul complet al fazei a IV-a
9 septembrie: Luceafărul Mihai Eminescu - FC Botoşani
Pambac Bacău - FCM Bacău
Petrolul Berca - Ştiinţa Bacău
CS Ovidiu - Delta Tulcea
Unirea Slobozia - Prefab Modelu
Ciolanu Târgu Bujor sau Steaua II Bucureşti - Dunărea Giurgiu
Victoria Brăneşti - Sportul Studenţesc
Dinamo II Bucureşti - Concordia Chiajna
Tricolorul Breaza - FC Târgovişte
FC Snagov - Petrolul Ploieşti
FC Argeş II - CSM Ploieşti
Internaţional Curtea de Argeş -Dacia Mioveni
CF Predeal - Forex Braşov
FC Caracal - CSM Râmnicu Vâlcea
Minerul Mehedinţi - FC Drobeta Turnu Severin
Marmosin Simeria - Unirea Alba Iulia
Minerul Lupeni - Mureşul Deva
Naţional Sebiş - UTA Arad
Gaz Metan Târgu Mureş - FCM Târgu Mureş
CFR II Cluj - Arieşul Turda
ACU Arad - FC Bihor Oradea

10 septembrie
Cetate Suceava - Ceahlăul Piatra Neamţ
FC Buftea - Progresul Bucureşti
Minerul Mătăsari - Jiul Pertroşani
Mama Mia Becicherecu Mic - CFR Timişoara
Mechel Câmpia Turzii - Universitatea Cluj
Silvania Şimleul Silvaniei - Liberty Salonta
Dunărea Galaţi a fost acceptată direct în următoarea fază.
Toate jocurile se vor disputa într-o singură manşă, pe terenurile primelor echipe, şi vor începe la ora 16.30.