Mâine, începând cu ora 09.00, se va disputa la Sala de Sport a Liceului Tehnologic din Șuncuiuș, ediția a II-a a turneului de tenis "Micii tenismeni". Prima ediție s-a desfășurat în iarna lui 2014 și a fost găzduită de Colegiul Tehnic din Vadu Crișului.

Turneu la Şuncuiuş

Este o frumoasă provocare pentru stațiunea turistică din Defileul Crișului Repede căreia gazdele se străduiesc să-i răspundă printr-o organizare ireproșabilă.

Pe lângă jucătorii din comuna Șuncuiuș, la turneu au fost invitați sportivi din comunele Vadu Crișului și Țețchea, participanți la proiectul Tenis în comune și sate din Bihor, acțiune sprijinită de Consiliul Județean Bihor și realizată în colaborare cu Federația Română de Tenis. Trebuie să adăugăm aici că antrenamentele n-au fost întrerupte în comunele din Defileu nici după finalizarea proiecului, ba dimpotrivă, ele s-au intensificat. Și asta la solicitarea micilor tenismeni care chiar doresc să o ia pe urmele Simonei Halep. Acum ei beneficiază de două antrenamente pe săptămână în sezonul rece, de pregătirea lor ocupându-se doi tehnicieni orădeni. Începând cu luna aprilie ei sunt așteptați pe terenurile Clubului Sportiv Voința Oradea unde își vor continua pregătirea sub îndrumarea antrenorilor de la clubul orădean. Următorul pas va fi legitimarea acestora în cadrul clubului, urmând ca ei să poată participa, începând chiar din acest an la competițiile incluse în calendarul FRT.

Emulaţie în "Defileu"

Turneul din acest weekend de la Șuncuiuș se va desfășura la categoriile începători și avansați, adresându-se atât fetelor cât și băieților tablourile de concurs fiind făcute prin tragere la sorți în prezența tuturor participanților.

Meciurile se vor juca cu mingi Dunlop Fort. Directorul de turneu, Bogdana Haragoș, s-a îngrijit de toate problemele organizatorice. S-a montat chiar și o tabelă de scor pe care arbitrul principal, Daniel Rus, va afișa scorul meciurilor. Cei mai buni vor fi recompensați prin medalii și diplome. Gazdele promit, de asemenea, surprize plăcute pentru toți participanții la turneu. Alături de copii vor fi, cu siguranță, cei care îi susțin, frați, prieteni, părinți sau bunici. Sunt așteptați de fapt toți care care vor să se bucure de spectacolul oferit de sportul alb chiar dacă el încă nu este la nivelul celui care poate fi văzut în aceste zile la Indian Wells.