Cupa Internaţională de vară, la final
Timp de trei zile, sala de sport a Universităţii din Oradea a fost gazdă primitoare pentru participanţii la Cupa Internaţională de vară la taekwon-do ITF, desfăşurată la trei actegorii: copii, juniori şi seniori. La a cincea ediţie a competiţiei organizate de Federaţia Română de Taekwon-do, King-Do Oradea în colaborare cu DJTS Bihor şi CS Royal Kwon, au participat 180 de sportivi reprezentând 16 cluburi din România şi Ungaria, după ce sportivii din Slovacia au declinat în ultima clipă participarea.
Din Oradea la actuala ediţie a competiţiei au participat trei cluburi, King Do (preşedinte Tulkos Romeo), Royal Kwon (preşedinte Francisc Tripa) şi West Team (preşedinte Ruszkai Hajnalka). La deschiderea festivă au participat Sorin Buhaş, directorul DJST Bihor şi Pavel Vancea preşedintele CS UAMT Agora Oradea, în vreme ce festivitatea de premiere a fost oficiată de viceprimarul municipiului Oradea, Biro Rozalia, care a acordat diplome şi premii primilor trei clasaţi. "Competiţia a avut un nivel mai ridicat faţă de anii precedenţi, lucru apreciat şi de secretarul Federaţiei Maghiare de Taekwon-do, prezent la competiţie. Pe lângă sportivii din ţara noastră, la actuala ediţie a Cupei Internaţionale de vară au mai participat doar sportivi din Ungaria, după ce slovacii nu au mai putut fi prezenţi deoarece competiţia noastră s-a suprapus cu un stagiu internaţional găzduit de ei, dar ne-au promis că nu vor absenta de la ediţia de anul viitor. De asemenea, un club din Napoli ar fi dorit să participe la această ediţie, dar a aflat prea târziu. Vor fi prezenţi la viitoarea ediţie a Cupei Internaţionale de vară", ne-a declarat Tulkos Romeo, preşedintele King Do Oradea. La a cincea ediţie a Cupei Internaţionale de Vară au ieşit la rampă Ana Guler, de la King Do Oradea, şi Harascsak Gyula, de la Royal Kwon. Dintre cluburile orădene cel mai bun bilanţ l-a avut King Do Oradea, care, cu şapte locuri unu şi câte opt locuri doi şi trei, s-a clasat în clasamentul general pe poziţia secundă, după Ungaria, care sub această titulatură, a reunit trei cluburi din ţara vecină. Royal Kwon a obţinut două locuri unu, două poziţii secunde şi un loc trei, în vreme ce West Team a obţinut două locuri unu, un loc secund şi nouă clasări pe a treia treaptă a podiumului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.