Motto: "Niciodată toamna nu fu mai frumoasă" - Tudor Arghezi

Cei 60 de copii care au luat startul la ediţia 2014 a Cupei de toamnă "Voinţa" au putut cu adevărat să afirme, inspirându-se din versul poetului, că, într-adevăr, niciodată toamna (orădeană) nu fu mai frumoasă pentru micii practicanţi ai sportului alb.

Copii entuziaşti şi antrenori pasionaţi

Două zile cu soare generos au acompaniat jocurile micilor tenismeni, mulţi dintre ei la prima competiţie adevărată, adică cu premii, dar şi cu multă asistenţă pe marginea terenurilor. Elevii antrenorilor Nagy Iudit, Ina Danciu, Teodora Demeter, Ioan Temian, Mucenic Chirilov, Alexandru Stohor, Boros Imre şi Mircea-Teodor  Drăgoi  şi-au "testat" nivelul de pregătire la finalul sezonului pe zgură, în curând ei  trebuind să se îndrepte spre sălile sau baloanele cu aer cald pentru continuarea antrenamentelor şi în sezonul rece. Cu bucurie a fost întâmpinat grupul de sportivi de la Beiuş, însoţiţi de antrenorul Ionuţ Sferle, dar şi cei 12 jucători de la Şuncuiuş şi Vadu Crişului, veniţi cu maşina sau trenul împreună cu cei care se ocupă de un an de pregătirea lor, Mihaela Găvriluţ, Floriţa Dobre şi Liviu Luca.

S-au jucat 107 meciuri

Pentru ca fiecare participant să joace cât mai multe meciuri s-a ales sistemul turneu, în grupe, la majoritatea categoriilor şi nivelurilor de pregătire. Pentru stabilirea clasamentului a fost nevoie de 107 meciuri, multe dintre ele având nevoie de arbitri, pentru că unii dintre micii concurenţi aveau unele probleme cu numărarea corectă a punctelor. S-a trecut cu uşurinţă peste aceste mici divergenţe, aşa că finalul i-a găsit pe toţi bucuroşi de victorii sau împăcaţi pentru înfrângeri. A învins dictonul lui Pierre de Coubertin: "Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!" La această atmosferă de bună dispoziţie a contribuit şi Ina Danciu, care şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de toţi partipanţii la turneu.

Iată şi podiumul ediţiei 2014 a Cupei de toamnă "Voinţa":

Categoria Minitenis - locul I: Raluca Haş, locul II: Andrei Ţigan, locul III: Halasz Daniel şi Marc Şurtea;

Categoria Iniţiere I - locul I: Laurenţiu Găvriluţ, locul II: Claudiu Dodre, locul III: Kovacs Crisztian şi Bogdan Iancu;

Categoria Iniţiere II - locul I: Antonio Pop, locul II: Andrei Tănase, locul III: Maria Şandru şi Oana Radu;

Categoria Avansaţi - locul I: Mihai Miheş, locul II: Thomas Ban, locul III: Rareş Groza şi Adrian Chişe;

Categoria Legitimaţi - locul I: Farkas Pall Szabolcs, locul II: Nagy Arpad, locul III: Nagy Norbert.

P.S. "Sportul te învaţă să câştigi în mod cinstit. Sportul te învaţă să pierzi în mod demn. Prin urmare, sportul te învaţă de toate. Te învaţă ce este viaţa" Ernest Hemingway.