Cupa de toamnă "Voinţa" a bifat ediţia a IV-a
A devenit o tradiţie ca, în sezonul autumnal, Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea să organizeze un turneu pentru copiii care încă nu au carnet de legitimare, care, deci, nu au putut să participe la competiţiile organizate de-a lungul anului de clubul orădean şi care sunt cuprinse în Calendarul Federaţiei Române de Tenis. Ediţia 2010 a Cupei de toamnă a reunit la start 24 de concurenţi, elevii antrenorilor Nagy Judit, Ina Danciu, Mucenic Chirilov şi Ioan Temian.
A fost cel de-al şaselea turneu organizat de C.S. "Voinţa" în colaborare cu Primăria Oradea, după concursurile Damaco, Gavella, Unicert , Proges şi Femina. Au fost meciuri deosebit de disputate, chiar dacă procedeele tehnico-tactice urmează să mai fie încă finisate. Toţi participanţii au fost răsplătiţi cu diplome, cei mai buni fiind recompensaţi şi prin râvnitele cupe.
Podiumul Cupei de Toamnă "Voinţa":
* Categoria 8-12 ani, fete: 1. Andrada Crişan, 2. Andra Dumitrescu, 3. Sabina Şchiop şi Nicole Chirilov;
* Categoria +13 ani, fete: 1. Loreta Andrica, 2. Oros Bianca, 3. Roxana Diaconu;
* Categoria 8-12 ani, băieţi: 1. Farkas Szabolcs, 2. Mihnea Condratov, 3. Tudor Bungău şi Takacs Tamas;
* Categoria +13 ani, băieţi: 1. Tiberiu Ciorba, 2. Ralph Veres, 3. Cristian Lazăr şi Antoniu Ungureanu;
* Consolare: 1. Raul Ghiulai, 2. Andrei Tanc, 3. Mihnea Popa şi Andrei Pop.
Festivitatea de premiere a fost onorată de toţi participanţii la turneu, dar şi de către părinţii şi rudele acestora care au venit să-i încurajeze. Un moment special l-a constituit acordarea unei frumoase cupe celui mai tânăr participant la turneu, Marc Şurtea, elevul antrenoarei Ina Danciu, care nu a împlinit încă cinci ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.