CSO Ștei, în fața unui retur liniștit - Șteienii au încheiat pregătirea centralizată
Gruparea de la poalele Munţilor Apuseni, CSO Ştei, şi-a reluat pregătirile la baza proprie, pe 19 ianuarie, după care a efectuat un stagiu centralizat pe plan local în vederea reluării returului actualei ediții de campionat.
Antrenamente pe plan local
Clasaţi la finalul turului la mijlocul clasamentului Ligii a IV-a, șteienii au obținut 24 de puncte realizate din şapte victorii şi trei rezultate de egalitate, cu 21 de goluri marcate, în timp ce apărarea a fost "perforată'' doar de 14 ori.
Şi în acest an, ca și în ceilalți, de altfel, principalul sprijin financiar al echipei a fost primit din partea Primăriei și a Consiliului Local Ștei, iar echipa a răspuns prin bune rezultate condițiilor create. S-au găsit resurse financiare pentru ca echipa să poată efectua un cantonament centralizat care s-a derulat pe plan local în perioada 6-13 februarie. Astfel, antrenorii Voicu Popa şi Florin Vasile Galea au avut la dispoziţie următorii jucători: Raul Fofiu, Cristian Plisco - Ştefan Cristian, Daniel Pele, George Ciobriş, Sebastian Tuduce, Livius Bogdan, Raul Pirtea, Andrei Gruie, Andrei Toma, Marius Matei, Adrian Dumbrăveanu, Ciprian Lazea, George Borza, Mădălin Haica, Cristian Pele, George Jurcă, Daniel Gavriş. Au fost promovați la echipa mare, participând la acest cantonament, juniorii Dragoş Corcheş, Cosmin Stoian, Daniel Coldea, Marius Norocea, Alexandru Blig, Cătălin Galea, Cătălin Ţigan. A revenit la echipă, după împrumutul din tur la AS Padișul Bihorul Gurani, Gabriel Popa, iar Dan Jurcă va evolua la Universitatea Oradea, în timp ce Lucian Berce și Adrian Deva au "dispărut'' pur și simplu spre destinații necunoscute deocamdată.
Seriozitatea, cuvântul de ordine
Echipa a beneficiat de cazare asigurată la CN "Avram Iancu" Ștei, precum și de trei mese zilnic servite la restaurantul Boema. "Pe toată durata acestui cantonament toți jucătorii au dat dovadă de multă seriozitate, dar mai ales disciplină, fiind capacitați cu toții la programul zilnic. Cantonamentul a fost axat pe pregătirea fizică, cu două antrenamente zilnic, alternând kilometrii parcurși pe pantele din împrejurimi cu exercițiile din sala colegiului șteian. Scopul nostru în continuare este acela de a promova câți mai mulți juniori din pepiniera proprie, iar premisele unui retur fără griji face ca acest obiectiv să fie îndeplinit. Ca și în tur noi ne vom respecta fiecare adversar și vom juca fiecare meci în spiritul de fair-play", a afirmat antrenorul Voicu Popa.
Încep seria meciurilor amicale
Conducerea clubului, compusă din Ovidiu Stanişte, preşedinte, Nicolae Dănuţ Paşca, vicepreşedinte, Crăciun Pele, director executiv, susţin fructuoasa colaborare cu autorităţile locale, având un sprijin consistent din partea ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, implicați în viața echipei în permanență. Tocmai de aceea directorul executiv, Crăciun Pele, a avut sarcina mult ușurată pentru a beneficia de resurse financiare în vederea organizării unor meciuri de pregătire, atât de utile după perioada de acumulări. Astfel, seria meciurilor amicale va debuta chiar azi, de la ora 11.00, la Poieni de Jos, unde șteienii vor înfrunta revelația turului din Liga a V-a, Seria a II-a, AS Padișul Bihorul Gurani (care de luni, conform spuselor lui Radu Coste, finanțatorul echipei, va efectua un cantonament centralizat la Băile Felix), continuând cu alte meciuri, adversari fiind Biharea Vașcău, Zorile Buntești, Izvorul Cociuba Mare, precum și revanșa cu CF Bihorul Beiuș, la date care vor fi stabilite de comun acord.



numai MINCIUNI, mai lasa vrajelile da pe gat o palinca si mergi dete culca