Stadion: Orăşenesc

Spectatori: cca 100

Marcatori: Cristian Pele 16, 37, 56, 61, 83, Bat 76

Cartonaşe galbene: Nistor, Dumbrăveanu / Buzgău, Belic, Perţ

CSO: Ilcău - Ciobriş, Ştefan, D. Pele, D. Jurcă, Dumbrăveanu, L. Bogdan (73 Nistor), Haica (67 Gavriş), Pirtea (67 Gavriş), Gruie (67 Bat), Cr. Pele.

Antrenor: Voicu Popa.

Victoria: Creţiu - Buzgău, Heraman, Avram, Chişe, Iancu, Benea, Memetea, Belic, Perţ, Mance.

Antrenor: Florin Bene.

Arbitri: Ionuţ Cosma - la centru, Călin Putyer şi Cristian Gozman - asistenţi.

Observator AJF: Gheorghe Rusu.

Meci la discreţia gazdelor, la Ştei, în faţa unui partener de întrecere care nu se regăseşte, încă, pe acest debut de campionat, înregistrând două "seturi albe'' în primele etape.

Surpriza în tabăra şteienilor a fost revenirea pe banca tehnică a lui Voicu Popa, deoarece Florin Vasile Galea, din cauza unor probleme personale va absenta câteva etape. Încă din startul partidei şteienii au luat cu asalt poarta adversă însă Cr. Pele (2, 5) a fost stopat în drumul spre gol atât de portarul Creţiu, cât şi de bara laterală, iar Pirtea (6, 8) nu a prins cadrul porţii. Golul (1-0), previzibil, de altfel, a venit destul de repede datorită aceluiaşi incisiv atacant, Cr. Pele (16), după care oaspeţii au avut două raiduri în suprafaţa adversă prin Iancu (20, 29). O fază bine lucrată de Haica a fost finalizată (2-0), din interiorul careului mic de omniprezentul Cr. Pele (37). Partea a doua a fost un galop de sănătate a gazdelor, Cr. Pele (56, 61) mărind diferenţa (4-0), oaspeţii ripostând prin Benea (65), care a izbit bara transversală în urma unei lovituri libere din marginea careului mare. Bat (76) a "deranjat'' şi el tabela de marcaj (5-0), după care Cr. Pele (83), într-o vervă deosebită de joc, a stabilt scorul final (6-0). Tinerii şteieni au avut, aşadar, o partidă destul de uşoară în faţa unui partener de întrecere din rândul cărora iese încă în evidenţă plăcerea de a juca a lui M. Benea, veteranul echipei, dar şi a antrenorului-jucător Florin Bene, care au reuşit totuşi să "strângă'' în jurul lor câţiva jucători tineri, câţiva chiar de perspectivă.