CSM-U Oradea - BC Mureş - Joc deschis oricărui rezultat
Situaţie dificilă pentru echipa pregătită de Cristian Achim care nu va putea conta pe mai mulţi titulari în jocul cu BC Mureş, o formaţie pe val de la schimbarea antrenorului. Meciul de la Arena Antonio Alexe va fi televizat de DigiSport 3 şi va începe de la ora 17.15. Partida va conta pentru etapa a 21-a a Ligii Naţionale de baschet masculin.
Mureşenii vin după o victorie cu Asesoft
Duelul se anunţă a fi extrem de interesant în condiţiile în care în tur orădenii au reuşit să se impună pe terenul mureşenilor la doar două lungimi (78-76) cu un coş marcat în ultima secundă de Hatten, iar situaţia din clasament a celor două formaţii este destul de apropiată. Finalul sezonului regulat nefiind foarte departe, orice joc are o importanţă deosebită în vederea poziţionării pentru meciurile din playoff. În acest moment orădenii ocupă locul al 5-lea cu 30 de puncte după 11 victorii şi 8 înfrângeri, în timp ce adversarii lor, cu un meci mai puţin disputat, sunt pe locul al 8-lea cu 27 de puncte având un bilanţ de 9 succese şi tot atâtea eşecuri. Dacă privim ultimele apariţii în campionat pentru cele două echipe putem spune că BC Mureş are şanse reale să se impună la Oradea, în condiţiile în care în runda precedentă a trecut pe propriul teren cu 79-74 chiar de campioana en-titre Asesoft Ploieşti. În acelaşi timp, CSM-U Oradea a fost învinsă clar de Energia Târgu Jiu cu 89-74 după o partidă în care vicecampionii s-au ales cu doi titulari suspendaţi, Subotic şi Pantic.
Roş-albaştrii, avantaj clar în disputele directe
Jocul prestat de mureşeni are o cu totul altă faţă de la aducerea noului antrenor, Audrius Prakuraitis, iar şirul celor 4 victorii consecutive ale orădenilor în disputele directe are şanse să fie întrerupt. CSM-U Oradea are un avantaj clar în cele 24 de meciuri dintre cele două echipe în ultimii 10 ani, roş-albaştrii conducând cu 16-8. Forma bună pe care o traversează BC Mureş coroborată cu absenţele din lotul orădenilor fac ca meciul să fie deschis oricărui rezultat. O victorie a oaspeţilor la cel puţin două puncte şi egalitatea de puncte la finalul sezonului regulat ar face ca mureşenii să fie mai bine clasaţi. Această situaţie trebuie să-i motiveze pe jucătorii lui Achim care trebuie să dea totul pentru a se impune în faţa tripletei Dykes - Barro - Ivanovic, care a fost de neoprit pentru Asesoft. Meciul va fi arbitrat de Marius Ciulin, Ciprian Stoica şi Cosmin Prişcă, iar comisar din partea federaţiei va fi Marius Marinescu.
Celelalte partide ale rundei: CSU Sibiu - Energia Târgu Jiu, Steaua Bucureşti - Timba Timişoara, SCM U Craiova - U Cluj, Gaz Metan Mediaş - Asesoft Ploieşti (mâine, ora 20.30, DigiSport) şi U BT Cluj - BC Timişoara (10 martie, ora 17.15, DigiSport). BCMU Piteşti va sta.
CLASAMENT
1. Asesoft Ploieşti 19 14 5 1591-1434 33
2. Steaua Bucureşti 18 15 3 1561-1418 33
3. U BT Cluj-Napoca 19 12 7 1576-1409 31
4. BC Timişoara 19 11 8 1526-1478 30
5. CSM "U" Oradea 19 11 8 1600-1571 30
6. BCM "U" Piteşti 19 11 8 1541-1527 30
7. CSU Atlassib Sibiu 18 9 9 1413-1378 27
8. BCM Tg. Mureş 18 9 9 1451-1382 27
....................................................................................................
9. Energia Tg. Jiu 17 9 8 1341-1294 26
10. Gaz Metan Mediaş 18 8 10 1389-1453 26
11. SCM "U" Craiova 17 6 11 1281-1355 23
12. Timba Timişoara 18 4 14 1348-1451 22
13. "U" Cluj-Napoca 19 0 19 1334-1792 19



Comentarii
Nu există nici un comentariu.