Aspirante la locul 2 în Superliga Naţională de polo, Sportul Studenţesc Corona Braşov şi CSM Digi Oradea şi-au împărţit victoriile în etapa a 8-a. Braşovenii au câştigat primul joc din bazinul propriu cu 8-7 (1-2, 3-2, 2-2, 2-1), iar orădenii s-au impus în celălalt meci cu 6-4 (1-2, 1-0, 2-2, 2-0), păstrându-şi poziţia secundă şi avansul de trei puncte faţă de "studenţi".

Orădenii au început bine prima partidă, conducând cu 2-0, dar gazdele şi-au revenit rapid şi până la pauză au preluat conducerea cu 4-3. Partida a continuat într-o notă de echilibru până în ultimul sfert, când Corona s-a desprins la 8-6. Szabo R. a irosit apoi o aruncare de la 5 metri, ratând şansa de a relansa meciul. Până la urmă, orădenii au mai marcat o dată, fără a mai reuşi apoi să evite eşecul.

Foarte disputată şi chiar tensionată a fost şi a doua partidă, cu accente de echilibru în majoritatea timpului. CSM Digi a gestionat mai bine finalul, marcând de două ori (6-4), chiar dacă nu a putut conta în ultimele minute pe Rocca, lovit cu pumnul de Oanţă, fără ca agresorul să fie sancţionat, şi pe Koopman, eliminat.   

Marcatori: Albu 3+0, V. Georgescu 0+1, Drăghici 1+1, Ivovic 2+1, A. Creţu 0+1, Oanţă 1+0, Jacimovic 1+0 / R. Szabo 3+0, R. Georgescu 0+3, Koopman 1+1, Vancsik 0+1, I. Szabo 2+1, Rocca 1+0.

Superiorităţi numerice: Corona 4/1 şi 6-1; CSM Digi 7/1 şi 5/0.

Arbitri: Mihnea Alexandrescu (Cluj-Napoca), Toth Ferenc (Tārgu Mureş).

Celelalte rezultate: Poli Cluj - Dinamo Bucureşti 8-19 şi 5-18

Crişul Oradea - Rapid Bucureşti 6-14 (1-4, 2-2, 1-3, 2-5) şi 8-9 (3-2, 3-3, 1-2, 1-2)

Meciul Steaua Bucureşti - AMEFA Arad a fost amânat, deoarece campioana a disputat meciul cu Spandau 04 Berlin în Liga Campionilor, câştigat de echipa germană cu 6-5, golul victoriei find marcat în ultima secundă de Tiberiu Negrean, fostul component al CSM Digi Oradea, dar şi a Stelei.

CLASAMENT

1. Steaua - 42  puncte (14 jocuri)   

2. CSM Digi Oradea - 36 puncte  

3. Sportul Studenţesc  -  33 puncte    

4. Dinamo  - 33 puncte  

5. Rapid  - 24 puncte

6. Amefa Arad  - 12 puncte (14 meciuri)     

7. Crişul Oradea  -  3 puncte.

8. Poli Cluj-Napoca  - 3 puncte.