Campioana României la polo masculin, începe astăzi în Muntenegru jocurile primului tur preliminar de calificare în grupele Ligii Campionilor.

Turneul Grupei B de la Herceg Novi va găzdui disputele dintre reprezentantele a şase ţări. Este vorba despre 3 campioane, CSM Digi, Jadran Herceg Novi din Muntenegru şi Montpellier din Franţa, 2 vicecampioane, Havk Mladost Zagreb din Croaţia şi Sintez Kazan din Rusia precum şi Waspo Hanover din Germania. Primele cinci clasate se vor califica în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor în timp ce echipa de pe locul al 6-lea va evolua în preliminariile EuroCup, a doua întrecere europeană la nivel de club. Un loc cât mai bun ocupat la turneul din Muntenegru semnifică adversari mai accesibili în următoarea fază a competiţiei, rezultând astfel că fiecare joc va avea miză. În turul doi al Ligii Campionilor sunt calificate direct Primorje EB Rijeka (Croaţia), ASC Duisburg (Germania), Szolnok (Ungaria), Pro Recco (Italia), Steaua Roşie Belgrad (Serbia) şi Yumze Istanbul (Turcia). La competiţia din fosta ţară iugoslavă, antrenorul Dorin Costrăş va conta şi pe noul transfer, Milos Korolja, jucător care a fost menajat la Memorialul Nicolae Rujinschi. În aceste condiţii, CSM Digi Oradea va avea la dispoziţie întreg lotul de jucători disponibil pentru noul sezon competiţional.

Programul jocurilor pentru CSM Digi Oradea:

Astăzi, ora 20.15, CSM Digi - Jadran Herceg Novi
Mâine, ora 09.00, CSM Digi - Montpellier
Mâine, ora 16.45, CSM Digi - Sintez Kazan
Sâmbătă, ora 18.00, CSM Digi - Havk Mladost Zagreb
Duminică, ora 09.00, CSM Digi - Waspo Hannover.