Oradea a reușit să câștige finala Grupei K din Europe Cup învingând categoric 72-55 (11-7, 14-14, 19-20, 28-14), pe teren propriu, campioana Portugaliei, la finele unei partide în care sfertul 4 a fost hotărâtor. Consecința acestui succes este calificarea în sferturile de finală ale competiției unde roș-albaștrii se vor duela cu turcii de la Bahcesehir College Istanbul.

Casele de pariuri sportive dădeau ca favorită formația orădeană în ciuda rezultatelor modeste din ultima perioadă, iar pronosticul lor s-a adverit. În fața unor spectatori deosebiți al căror aport a fost subliniat și de antrenorul Cristian Achim, Oradea a reușit să învingă clar o formație care venea după 11 succese consecutive. Determinați la maximum, roș-albaștrii au controlat jocul de la un capăt la altul aflându-se la conducere în permanență. Ultimele 10 minute ale partidei au fost extraordinare pentru gazde care nu doar că au marcat cu generozitate (28 de puncte) dar s-au și apărat exemplar așa cum o făcuseră de altfel pe întreg parcursul partidei. La un moment dat, ecartul dintre cele două echipe a fost și de 22 de puncte (72-50 în minutul 39) ceea ce descrie mai mult decât se poate face în cuvinte despre cum a stat situația în teren. Omul numărul unu al ardelenilor în acest meci a fost americanul Stephen Holt, autorul a 21 de puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive. CSM CSU Oradea a avut în această fază a competiției un bilanț general de 5-1 clasându-se pe primul loc în Grupa K.

„Jucăm mai bine atunci când îi avem alături”

Cum e și normal, Cristian Achim, antrenorul vicecampioanei României, și-a exprimat satisfacția față de modul în care elevii săi au abordat această confruntare.  „Am obținut o victorie foarte importantă, nu doar pentru palmares ci și pentru faptul că ne-am clasat pe primul loc în grupă. Am ținut Sporting la 55 puncte marcate și invit pe toată lumea să arunce o privire asupra numărului de puncte pe care această echipă le marchează cu regularitate. Le mulțumesc suporterilor noștri deoarece pur și simplu jucăm mai bine atunci când îi avem alături de noi. Nu știu să explic, dar simțim cum toții că acești oameni ne ajută când sunt lângă noi. Cu siguranță nu am fost creditați cu prima șansă la startul acestei faze a competiției, dar iată că am reușit să câștigăm grupa din care am făcut parte. În plus, am încheiat această fază cu cinci victorii, ceea ce este o realizare deosebită”, a delarat Cristian Achim la finalul partidei.

În faza următoare a Europe Cup, CSM CSU Oradea va înfrunta pe Bahcesehir College Istanbul, o reprezentantă a puternicului campionat al Turciei pe care bihorenii au întâlnit-o și în sezonul 2019-2020 al aceleiași competiții. Sporting Lisabona se va bate pentru un loc în semifinale cu rușii de la Avtodor Saratov.

CSM CSU Oradea: K. Richard 4 puncte, Holt 21 (4×3p), Bickauskis 11 (3×3), T. Fometescu, Vl. Marinău 3 (1×3), N. Markovic 3 (1×3), Ogden 8, Vescan, Gavrilovic 14 (3×3), Green 6, Nicolescu 2. Nu a jucat Baciu. Antrenor: Cristian Achim

Sporting Lisabona: Cardoso 3 (1×3), Fofana 5 (1×3), Monteiro 3 (1×3), Relvao 2, Araujo, Williams 16 (1×3), Smith, Tuoyo 9, Da Costa Ventura 4, Omlid 9 (1×3), Fernandes, Patton 4. Antrenor: Luis Magalhaes