Ceea ce reprezenta o simplă formalitate a devenit certitudine. Solicitarea campioanei României la baschet masculin, de a evolua în Basketball Champions League, a fost acceptată astfel că CSM CSU Oradea va disputa primul tur preliminar, în dublă manșă, în perioada 17-22 septembrie. Precedenta participare de succes a orădenilor în această competiție a fost în sezonul 2016-2017.

Roș-albaștrii vor juca în primul tur preliminar alături de alte 15 echipe urmând să aibă drept adversară una dintre următoarele formații: Kapfenberg Bulls (Austria), Tsmoki Minsk (Belarus), Balkan Botevgrad (Bulgaria), Keravnos (Cipru), Bakken Bears (Danemarca), Karhu Kauhajoki (Finlanda), ZMobile Prishtina (Kosovo), Mornar Bar (Muntenegru), Donar Groningen (Olanda), Legia Varsovia (Polonia), Fribourg Olympic (Elveţia), Inter Bratislava (Slovacia), Sodertalje Kings (Suedia), Kiev Basket (Ucraina) şi Falco Szombathely (Ungaria). În eventualitatea în care se va califica în turul al doilea preliminar, formația orădeană, campioana României în exercițiu, va da peste una dintre următoarele echipe înscrise direct în această fază a competiției: Telenet Giants Antwerp (Belgia), San Pablo Burgos (Spania), Telekom Baskets Bonn (germania), Openjobmetis Varese (iatlia), Ventspils (Letonia), Lietkabelis (Lituania), Polski Cukier Torun (Polonia) și Nizhny Novogorod (Rusia). Turul al doilea preliminar se va desfășura în perioada 24-29 septembrie. Tragerea la sorți a jocurilor din preliminarii, dar și a componenței grupelor Basketball Champions League este programată pentru data de 4 iulie, la Mies, în Elveția. De menționat că spre deosebire de ediția precedentă când s-au jucat trei tururi preliminare, de această dată, pentru a ajunge în grupe, CSM CSU trebuie să joace doar două tururi preliminare.

Au și opțiunea Europe Cup

Dintre cele 32 de echipe care vor juca în grupele Ligii Campionilor, 24 vor evolua direct în această fază a competiției. Acestea sunt următoarele: Filou Oostende (Belgia), Cez Nymburk (Cehia), Baxi Manresa, Iberostar Tenerife, Tecniconta Zaragoza (Spania), Pau Orthez, Dijon, Strasbourg (Franţa), Brose Bamberg, Rasta Vechta Berlin (Germania), AEK Atena, Peristeri (Grecia), Unet Holon (Israel), Dinamo Sassari, Happy Casa Brindisi (Italia), Neptunas Klapeida (Lituania), VEF Riga (Letonia), Anwil Wroclavek (Polonia), Banvit, Beşiktaş Istanbul, Gaziantep, Turk Telekom Istanbul (Turcia). Jocurile din cadrul celor 4 grupe (a câte 8 echipe) ale Ligii Campionilor vor debuta în data de 9 octombrie. Primele patru clasate în fiecare grupă se vor califica în playoff, iar ocupantele locurilor 5 și 6 au opțiunea să avanseze în playoff-ul FIBA Europe Cup. În cazul în care nu va accede în grupele Basketball Champions League, CSM CSU Oradea se poate înscrie în FIBA Europe Cup.