Conducerea clubului CSM Oradea a definitivat programul echipei de baschet masculin. Astfel, până la primul joc oficial, jucătorii pregătiţi de Cristian Achim îşi vor măsura forţele cu 4 adversari din Ungaria şi unul din România, exceptând Memorialul „Antonio Alexe”, competiţie pentru care nu au fost stabilite celelalte două participante.

Primul amical, în care iubitorii baschetului orădean vor avea ocazia să vadă noua echipă roş-albastră, se va desfăşura miercuri, 29 august, în Arena „Antonio Alexe”, atunci când băieţii pregătiţi de Cristian Achim îi vor înfrunta pe maghiarii de la Szedeak Szeged. Seria jocurilor de verificare va continua la Timişoara vineri, 31 august, unde orădenii vor da piept cu SCM din localitate.Următoarele trei partide de verificare se vor desfăşura în Ungaria, după următorul program: marţi, 4 septembrie, la Szekesfehervar, cu Alba Fehervar; joi, 6 septembrie, la Szolnok, cu Szolnok Olaj şi sâmbătă, 8 septembrie, la Debrecen, cu Deac din localitate. Memorialul „Antonio Alexe se va desfăşura în perioada 13-15 septembrie, celelalte două participante la competiţie nefiind încă stabilite. Prima partidă oficială va avea loc pe 20 septembrie atunci când orădenii vor evolua în Finlada cu Karhu Basket, campioana acestei ţări, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Returul acestei duble manşe se va desfăşura pe 22 septembrie în Arena „Antonio Alexe”.