CS Oşorhei - CS Iernut 0-2 - Ocaziile la noi, golurile la ei
Cu toate că sunt despărţite de opt locuri în clasament, rezultatele surprinzătoare nu se opresc pentru CS Iernut. După ce runda precedentă au învins liderul cu 1-0, acum a venit rândul lui CS Oşorhei să fie bătută de echipa din judeţul Mureş. Bihorenii au fost învinşi pe teren propriu cu 0-2 (0-1), în cadrul etapei a 16-a din Seria a 5-a a Ligii a III-a.
După ce în turul campionatului mureşenii au câştigat cu 3-1, revanşa echipei lui Rudy Kovacs nu a mai venit. CS Iernut a luat toate cele trei puncte în urma unui joc în care au înscris la singurele şuturi la şi pe poartă. Cele 4 ocazii din prima repriză dintre care una rarisimă prin Ovidiu Popa în minutul 25 care aflat singur cu portarul nu a reuşit să înscrie, dar şi altele din partea a doua dintre care cea mai mare a avut-o Moise în minutul 86, când a trimis peste poartă din doar 6 metri, nu au fost suficiente nici măcar pentru a înscrie golul de onoare. Oaspeţii au marcat primul gol prin Meruţiu în urma unui şut senzaţional de la 30 de metri lateral-stânga, care s-a oprit în vinclul porţii apărate de Hava. Al doilea a fost înscris după un penalty transformat de Pastor în minutul 58. Lovitura de la 11 metri a fost indiscutabilă, după ce Pintea l-a faultat în careu pe Dicher. Un moment neplăcut s-a petrecut în minutul 47, când Costea şi Balea s-au lovit cap în cap, bihoreanul trebuind transportat la spital. Aşadar, CS Iernut a mai produs o surpriză, reuşind să învingă o echipă bihoreană, care a evoluat totuşi destul de slab.
CS Oşorhei: Hava - Turcan, Pintea, Lavrincsik, Slăjean - Magda, O. Popa (85 lascu) - Sergiu Ban, Trip, Costea (50 Hosu) - Sorin Ban (66 Moise). Antrenor: Rudy Kovacs.
CS Iernut: Farcaş - Olar, Cândea, Coc, Balea, Fechete, Groza, Dicher (74 Bilcă), Pastor (88 A. Stoica), Meruţiu, R. Stoica.
Antrenor: Nicolae Ghira.
Celelalte rezultate ale rundei au fost: Metalurgistul Cugir - Arieşul Turda 1-0, Sănătatea Cluj - Unirea Jucu 0-2, Avântul Reghin - Industria Galda 1-0, Unirea Dej - Sighetul Marmaţiei 2-3 şi FC Zalău - FCM Baia Mare 3-3. CSC Sânmartin joacă astăzi de la ora 15.00 în deplasare cu Gloria Progresul Bistriţa.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.