CS Oşorhei a revenit din vacanţă - Efectiv restrâns la reunire
Cea de-a doua echipă de Liga a III-a din judeţul Bihor, CS Oşorhei, s-a reunit în vederea pregătirii noului sezon competiţional. La primul antrenament au fost prezenţi doar 13 jucători, alţi 4 lipsind motivat. Pentru acest al treilea an consecutiv în Liga a III-a, echipa bihoreană va evolua pe terenul din Alparea, unde lucrările la baza sportivă se află într-un stadiu avansat.
Printre jucătorii care au lipsit motivat de la reunire se numără cei doi fundaşi centrali, Şerban Pop şi Alex Pintea. Fundaşului dreapta Sebi Matei i-a expirat contractul cu formaţia lui Rudy Kovacs, antrenorul bihorenilor declarând că se poartă discuţii cu o serie de jucători care să suplinească plecările de la echipă. "13 jucători par puţini la prima vedere, însă alţi 4 au fost învoiţi, iar cu mai mulţi jucători se negociază sosirea la echipă", a precizat Kovacs. Până în acest moment sunt consemnate două noutăţi în lot. Este vorba despre fundaşul central Andrei Mălai şi portarul Emil Sere, ambii jucători de la CSC Sânmartin. De asemenea, se încearcă legitimarea mijlocaşului Mădălin Trip. În această săptămână se va efectua vizita medicală, urmând ca pregătirile să se desfăşoare la baza proprie din Alparea până în data de 21 iulie când se va pleca în cantonament la Moneasa, unde se va sta până pe 4 august. După această dată vor începe jocurile de pregătire. Perioada de desfăşuare a celor 6 partide de verificare va fi 6-23 august, CS Oşorhei urmând a înfrunta două echipe din Liga a II-a, trei din Liga a III-a şi una din Liga a IV-a. În săptămâna 25-29 august se va intra în etapa de program competiţional, debutul urmând să aibă loc la data de 30 august. "Primul adversar din jocurile de pregătire este CSC Sânmartin, cu care vom juca la data de 6 august, iar pe data de 16 august vom juca cu Naţional Sebiş. În stabilirea programului partidelor de pregătire va conta foarte mult cât de lung va fi parcursul nostru în Cupa României, pentru că vom intra în competiţie pe 30 iulie", a spus Rudy Kovacs, care a avansat discuţii pentru jocuri amicale cu Olimpia Salonta şi CF Bihorul Beiuş. Lucrările de la baza sportivă din Alparea urmează a fi terminate până la sfârşitul lunii august. "Echipa va juca din acest sezon pe terenul din Alparea. Până la data de 30 august lucrările vor fi definitivate. Doar tribuna va fi utilizabilă la începutul anului viitor", a spus Ioan Pop, primarul comunei bihorene, despre construcţiile efectuate la stadion. Complexul cuprinde vestiarele, sala de refacere, sala de conferinţe, plus patru camere. Lotul de jucători: Hava, Sere - Şerban Pop, Alex Pintea, Teşan, Mălai, Marcel Hering, Fl. Popa - Moise, Ember, Cr. Andor, Boneta, Magda, Junc, Trip - Ganea, Sorin Ban. A plecat Sergiu Ghilea, care a revenit la CSC Sânmartin.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.