Cristina Neagu, "curtată" de Viborg
Ziariştii danezi de la "Folkebladet erfarer" susţin că reprezentanţii echipei Viborg HK, campioana Europei, ar fi început negocierile cu handbalista Cristina Neagu în timpul Campionatului European, competiţie la care naţionala feminină a României a terminat pe locul trei. Neagu a încheiat competiţia din Danemarca şi Norvegia în postura de golgeter, cu 53 de goluri marcate, pe primul loc la pase decisive, 36 în opt meciuri, şi a fost declarată cel mai bun inter stânga.
Sub titlul "Golgeterul Campionatului European, în dialog cu Viborg", publicaţia susţine că negocierile dintre formaţia daneză şi handbalista Cristina Neagu au început deja, o primă parte a discuţiilor având loc chiar în timpul recent încheiatelor Campionate Europene. Potrivit articolului citat, clubul Oltchim Râmnicu Vâlcea, la care evolează Cristina Neagu până în vara anului viitor, ar fi de acord să o cedeze pentru o sumă cuprinsă între 600 şi 700.000 de dolari, dar Viborg nu este interesată să plătească acum şi va rămâne în contact cu jucătoarea pentru viitor. "Pot să confirm că am vorbit cu mai multe jucătoare de-a lungul Campionatului European, dar nu pot spune cine sunt aceste jucătoare", a declarat pentru publicaţia daneză directorul Viborg HK, Peter Casoe. Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a negat că ar fi primit vreo solicitare oficială pentru transferul imediat al Cristinei Neagu, dar a admis că din vară talentata jucătoare ar putea să părăsească Vâlcea. Gavrilescu îşi doreşte să o păstreze în lot pe Neagu, cu care a deschis negocieri pentru prelungirea contractului, dar jucătoarea a mai cerut timp de gândire. Cristinei îi expiră contractul cu Oltchim în vara anului viitor. Dacă îşi va dori să plece va pleca, nu avem ce să-i facem. Noi am început tatonările pentru o eventuală prelungire a contractului. Am vorbit deja cu Neagu, înainte de Campionatul European, ne-a spus că vrea să se mai gândească. Vom relua discuţiile în luna ianuarie, după sărbători. Este normal că ne dorim enorm să o păstrăm la Oltchim. Am văzut ştiri conform cărora ar putea primi 600.000 de euro pentru două sezoane. Sincer să fiu nu cred în aceste speculaţii. Cert este că pe adresa clubului Oltchim nu a venit până acum o cerere oficială de transfer de la Gyor, Itxako sau Viborg", a spus Gavrilescu.
În 9 ianuarie, la Paris, Cristina Neagu va afla dacă a fost declarată şi cea mai bună jucătoare a lumii, Federaţia Internaţională de Handbal având în derulare un sondaj în acest sens.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.