Cristian Achim e realist - „Adversarul a fost mai bun"
Achim a admis că adversarul din acest joc a fost superior echipei sale şi că a urmărit pregătirea dificilei partide din Liga Naţională, de sâmbătă de la 18.45, cu BCM U Piteşti. „Am venit la Saratov cu scopul de a încerca să câștigăm, dar adversarul a fost mai bun în acest meci. Consider că au o echipă foarte bună. În ceea ce ne privește, trebuie să ne concentrăm asupra competiției interne, cu atât mai mult cu cât am trecut peste problemele cu accidentările. Ați observat că am jucat în nouă oameni, al 10-lea lipsindu-ne, deoarece el a venit cu noi, dar nu a putut să joace din cauze medicale. Pe de altă parte, având în vedere că noi nu mai aveam șanse de calificare, ne-am propus să oferim mai puține minute unor jucători în această partidă. Acest lucru nu ne-a ieșit, absența lui Dani Popescu stricându-ne puțin modul în care ne-am dorit să împărțim minutele de joc", a decalarat după joc antrenorul orădenilor.
Defensivă bună doar în prima parte
Tehnicianul CSM-U Oradea a apreciat nivelul de joc al echipei sale din primele 16 minute ale meciului şi mai cu seamă agresivitatea defensivă care a dat roade pe tabela de marcaj. „Nivelul nostru de apărare a fost foarte bun în primele 15-16 minute ale acestui meci. Mi-a plăcut agresivitatea echipei mele în faza de apărare, presiunea pe minge creând un număr mare de greșeli în jocul ofensiv al adversarului. Această apărare ne-a ajutat să înscriem niște puncte ușoare. Practic datorită acestui lucru am fost la egalitate cu Saratov pe tot parcursul primelor 16 minute ale meciului. Pe finalul reprizei a scăzut simțitor nivelul nostru de agresivitate, lucru ce a permis lui Avtodor să înscrie 9 puncte într-un minut și să se desprindă suficient pentru a începe repriza a 2-a mai puțin presată. Aici revin la absența lui Dani Popescu, deoarece el este un jucător care ajută foarte mult echipa noastră cu nivelul de intensitate și agresivitate din apărare", a comentat Achim referitor la începutul bun de meci al echipei sale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.